Sunt frânturi de timp când flecarii de la Budapesta o fac pe lupii care îmbracă pielea oii, ce din parşive interese, iredentiste, naţionalist-şovine şi extremist afişează blândeţe, prietenie, o fac pe blânzii şi înţelegătorii, ascunzându-şi, de fapt, prefăcătoria şi răutatea, perfidia şi josnicia, vrerile absurde şi lipsa de respect faţă de simbolurile şi momentele istorice ale României. Mai mereu aflăm că ăia de la Budapesta, conjunctural, au faţă de România gesturi care ies din tiparele cu care s-a evidenţiat retorica sfidătoare, ba chiar dementă, trâmbiţată în timpul guvernării Orban. Să vedem câteva dintre propunerile, lipsite de inteligență, pe care gaşca lui Orban Viktor, de ceva vreme le-a făcut ţării noastre: ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, vrea să ne intensifice legăturile cu statele Grupului de la Vişegrad; Budapesta şi ai ei lideri manifestă interesul de a „ajuta cu plăcere România să-şi protejeze graniţa de est” împotriva emigranţilor, afirmaţie făcută de Viktor Orban în cadrul unui interviu acordat unui ziar local din Bihor, spunând că are încredere şi în Biserica Ortodoxă, precum şi în conducerea politică din România. Acelaşi viclean Orban arăta că România şi Ungaria pot realiza „o cooperare de succes” în anii ce urmează, fiind convins că Europa Centrală va traversa cele mai bune decenii din istorie. La rândul său nesincerul ministru Peter Szijjarto aprecia la începutul lunii octombrie a anului 2017, la Cluj-Napoca, că este important că tinerii maghiari învaţă până la nivel de doctorat în limba maternă, subliniind că este un câştig pentru ei că învaţă la cea mai bună universitate din România. Acest ministru s-a aflat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca cu prilejul deschiderii anului şcolar la linia maghiară. Aceste semnale şi „bune intenţii” vin însă după un şir impardonabil de atacuri şi jigniri ale Ungariei faţă de România. M-au înspăimântat unele: 1 decembrie 2016 – europeanul Peter Szijjarto, actualul ministru ungar al Afacerilor Externe, interzice, întemeindu-se pe bolnave halucinaţii şovine şi agresiv fanatism, să participe la celebrările şi recepţiile organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României; ianuarie 2017 – Semjen Zsolt ameninţă că Guvernul de la Budapesta va lua măsuri drastice ca urmare a anchetării de către instanţele judiciare române a unor lideri locali, răufăcători maghiari; iunie 2017 – Janos Lazăr, altă viperă neagră în cerul gurii, şeful de cabinet al mai marelui Orban Viktor, declara că Ungaria aşteaptă scuze de la România pentru „nedreptăţile” îndurate de Ungaria la Trianon. Culmea atacurilor Budapestei la adresa ţării noastre a fost în toamna anului 2017 când Magyar Levente, secretar de stat în Ministerul ungar de Externe, a anunţat că ţara lui refuză să mai susţină alăturarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică din cauza situaţiei de la Liceul romano-catolic din Târgu-Mureş. Un gest de ostilitate stranie, dar făţişă. O parşivă mârşăvie şi după acestea Ungaria revine, în mod surprinzător la sentimente mai bune, cu încărcătură prietenească, bănuiesc perfide, de adormire a prudenţei şi vigilenţei. Iar în acest context, este firească întrebarea, ce a determinat „luminatele capete” de la Budapesta să realizeze această piruetă în relaţiile cu România? (Vai de capul vostru, capete bolnave!!!) Nu poate fi pus la îndoială că perfidul joc ţine, mai întâi de interesele proprii ale Ungariei şi în nici un caz de dezvoltare a relaţiilor de bună vecinătate din regiune, aşa cum s-ar părea la prima vedere. Este ştiut că Ungaria are felurite interese în Ucraina. Şi România este interesată de ce se urzeşte la Kiev şi ce se petrece în Ucraina din perspectiva minorităţilor naţionale. Este indubitabil că şi ţara noastră este preocupată, a făcut şi face eforturi pentru ca românii de acolo să-şi poată păstra identitatea naţională. Ungaria vrea însă mai mult decât atât, obiectivele ei în Ucraina au componente segregaţioniste, separatiste. De aceea, atragerea României de partea sa i-ar înlesni atingerea acestor perfide scopuri naţionalist-şovine. Dar, într-o perfidă josnicie, Ungaria încearcă să împingă România de partea ei pentru a putea acoperi un eventual gol în cazul în care Grupul Vişegrad va suferi un eşec. Nu este nici un secret că grupul format din Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria este cariat de un şir de probleme în ceea ce priveşte unitatea şi puterea de decizie. Este creionată posibilitatea ca, în cazul în care una din aceste ţări se retrage, Budapesta să se bizuie pe România în proiectul de reconfigurare şi întărire a mult-mediatizatului grup. Nu-i exclus, pe de altă parte, ca liderii de la Budapesta să urmărească şi alte pernicioase interese geopolitice. Nu neapărat ale sale, să nu ne mire, ele pot fi chiar ale lui Putin, care, profitând de amicalele sale relaţii cu Orban Viktor, încearcă realizarea unei breşe în România, folosindu-se de Budapesta perfidă. Pe aceste dubioase poteci păşesc, fără sfială, ba… chiar cu mult curaj, cei care schimbă macazul pe la Jobbik. Diriguitorii partidului Jobbik, formaţiune antieuropeană şi ostilă globalizării, constituie piscul, vârful de lance al naţional-extremismului ungar. Reprezentanţi ai acestei componente vor să implementeze în ţara noastră un proiect de substanţă social-economică, de care ar putea fi interesată o parte mai largă a populaţiei. Se vrea, cu tot dinadinsul lansarea unui suspect viclean, chiar demers privitor la obiectivarea unei parşive iniţiative legislative pentru salarii egale la muncă egală în toate ţările Uniunii Europene. Această deşucheată iniţiativă demarată prin luna august, anul 2017, îşi propune adunarea unui milion de semnături pe parcursul unui an, din şapte state membre, în vederea susţinerii şi implementării acestei ticăloase mârşăvii în Parlamentul European. Până acum autorii au strâns peste 100.000 de semnături, fiind convinşi că din România vor avea 24.000 de astfel de adeziuni de aderare. De reţinut că, dacă până acum liderii Jobbik de fiecare dată când veneau în România vărsau găleţi de bale puturoase de susţinere a demersurilor autonomist-separatiste şi de înlăturare a efectelor Trianonului, de data aceasta exponenţii extremei drepte ungare Jobbik au venit să le vorbească maghiarilor din România despre probleme economice, salarii, prosperitate şi locuri de muncă. Iată doar câteva din parşivele, din mizerabilele enormităţi rostite în ultimii ani de către diriguitorul Jobbik Vona Gabor, încercând să agite spiritele în România. „Eu cred că autonomia secuilor este un obiectiv care, statul român orice ar face, mai devreme sau mai târziu se va realiza”, glăsuia împeliţatul afurisit Vona Gabor, fondatorul Gărzii maghiare, la ediţia din anul 2015 a Taberei tineretului maghiar din Ardeal, organizată în judeţul Harghita. Tot el rostea, cu prilejul aceleiaşi tabere desfăşurate în anul 2013, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România. Este indubitabil retorica la care apelau javrele de la Jobbik când înfulecau şi rumegau râgâind în România. Aşa, din senin, brusc, liderii Jobbik abandonează acest tip de retorică scandaloasă şi cu tentă obnubilatoare, manifestându-se interesaţi, ca nişte ridicoli bălmăjuitori, de cu totul alte probleme şi teme, care au un caracter pragmatic imediat şi care ar putea interesa marea majoritate a cetăţenilor, indiferent de etnie. Grijulii în subconştientul lor, aşa brusc, deodată, nitam-nisam, cei de la Jobbik, favorizaţi de-ai lui Orban Viktor, îşi mai temperează retorica palavotică. Deputatul Jobbik, Gyongyosi Marton, în „plimbările” lui prin Cluj-Napoca, a dat glas unui discurs din care poate fi decelată o vicleană schimbare de abordare a logoreii în raport cu Uniunea Europeană. Până mai ieri reprezentanţii de frunte Jobbik socoteau U.E. un pericol pentru naţiunea maghiară, Gyongyosi Marton se răsuceşte, mai nou, pledând pentru o nouă Uniune, evidenţiind fără echivoc şi confuze întortocheri, alocările de bani de care a beneficiat Ungaria din fondul de coeziune şi internă conexiune.Este de luat în seamă faptul că modificarea bălmăjelilor retorice ale liderilor celor de la Jobbik nu este întâmplătoare, ci este conexă alegerilor parlamentare ce vor avea loc în anul 2018 în Ungaria. Deducem lesne că liderii Jobbik, ca şi alţii de teapa ori condiţia lor, au văzut, cu siguranţă, posibil şi în contextul crizei catalane, că acest tip de discurs este sortit eşecului, unui fiasco insurmontabil şi că votanţii sunt interesaţi de cu totul altceva, mai exact de un trai mai bun, de linişte, de bună vecinătate şi convieţuire civilizată şi nu de agitaţii şi tensiuni interetnice generate de minţi bolnave. Mesaj pe care, deocamdată, FIDESZ şi UDMR nu vor să-l priceapă. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine!!! Este de luat aminte înţeleaptă cugetare rostită de Mihail Kogălniceanu. „Politica noastră […] este de a ne da seama că în împrejurările [critice] noi nu trebuie să ne aşteptăm şi nu putem a găsi binele decât la acel areopag dinaintea căruia Europa întreagă îşi aduce păsurile şi interesul ei”. Eu pledez pentru o politică a prieteniei şi empatiei sincere, fără fitile pernicioase şi viclenii parşive şi futile interese. Vreau să fiu martorul unei politici juste, drepte, de legalitate şi bună rânduială. Nu suport nedreptatea, arbitrariul şi absenţa bunului simţ!!!
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe
