Societate, Turism

La mijloc de gustar pe Șuşiţa Verde

 | 12 august 2016, 00:00 | 0 comentarii | 

Mai zilele trecute având drum prin zonă am tras o tură şi pe valea Şuşiţei Verzi pentru a vedea cum s-au mişcat lucrurile, după ce am semnalat că mai mulţi localnici din Vaidei aruncă resturile menajere exact pe locurile unde râul spală malurile, ca mai apoi să dispară în subteran pentru a apărea pe Valea Sohodolului, mai precis în perimetrul La Cuptor- Gârla Vacii.

Semnatura eletronica CertDigital

Pe timpul precipitaţiilor apele spală respectivele deşeuri, iar apoi pătrund în multitudinea de fisuri şi galerii carstice de mici dimensiuni şi de acolo exact în cursul de apă din apropiere contaminându-l.
Ori cam în aceeaşi porţiune (din dreptul Ocolului Silvic local şi până mai jos pe cursul apei undeva în dreptul noului punct al Salvamontului din zonă) hidrologii în colaborare cu speologii de la ISER Bucureşti au determinat folosind trasori clasici și speciali mai multe puncte unde apa Şuşiţei Verzi dispare în subteran prin multitudinea de fisuri carstice.
susita verde (2)Rezultatele determinărilor (efectuate încă de acum trei decenii) au confirmat faptul că în zonă există o circulaţie subterană a apei prin carst în perimetrul Şuşiţa Seacă-Şuşiţa Verde – Sohodol, apele ce se pierd în carst împreună cu cele din precipitaţii din perimetrul celor două Şuşiţe, circulând prin subteran pe o susita verde (6)direcţie NE-SV până în apropierea cursului Sohodolului. Mai precis în dreptul peşterii Gârla Vacii (unde o parte a râului dispare în munte), unde hidrologii susţin ca există un acvifer (o acumulare subterană de apă) de unde se alimentează izbucurile din zonă.
Adică spus mai pe româneşte apele Şuşiţei Verzi împreună cu cele din precipitaţii se pierd în subteran (lucru cunoscut de localnici și care se poate observa cel mai bine în perioadele secetoase când se vad susita verde (3)chiar fisurile pe fundul albiei Șușiței Verzi) în mai multe zone printre care şi în cea unde se aruncau mizeriile din Vaidei, ieşind la suprafaţă sub formă de izvoare.
Care izvoare pot fi contaminate accidental de la respectivele deşeuri acţiunea necugetată a câtorva localnici din Vaidei putând afecta negativ comunităţile din aval.
susita verde (4)Meritoriu este faptul că în perioada când am fost prezent curăţenia albiei şi a porţiunilor învecinate era bună, ce ne face să credem că deversarea gunoaielor şi a altor materiale uzate în vale a fost accidentală, şi sperăm să nu mai relatăm alte deversări de reziduuri ori resturi ale activităţilor casnice în albia Şuşiţei Verzi.
Pentru cei care nu au înţeles încă trebuie să repetăm la final că noi nu suntem în căutare de subiecte tari susita verde (5)cum am fost acuzaţi şi vom fi primii care vom evidenţia activităţile ori demersurile ce vor fi făcute fie de autorităţile locale ori instituţiile deconcentrate pentru protejarea mediului ambiental local, dar şi primii care vom sesiza derapajele de la regulile ori legile de protecţie a mediului ori a locurilor protejate prin efectul legislaţiei în vigoare.
Mugurel Petrescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL