La Timişoara, Studenţi UCB prezenţi la o Conferinţă de Dezvoltare Durabilă

642

20 de studenți de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu au participat, în zilele de 9 și 10 decembrie 2014, la o conferinţă cu tema Dezvoltare Durabilă, care s-a desfășurat la Universitatea de Vest din Timișoara. Evenimentul s-a înscris pe lista activităților la care participă o parte din studenții  înscriși în proiectul “Studenții de azi, profesioniștii de mâine” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investește în oameni”.

Conferința desfăşurată la Timişoara a reunit într-un cadru foarte bine organizat  invitați de la universități și companii precum și un număr de 150  studenți de la 7 universități din țară: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Oradea și Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu.
Conferința a avut ca temă Dezvoltarea durabilă,  un subiect de mare actualitate care preocupă  guvernele responsabile din toate continentele, în condițiile în care economia globală înaintează cu viteză spre un terminus ce se iveşte brusc. Pe această temă, în întreaga lume există numeroase consultări, dezbateri şi iniţiative.
În prima parte a conferinței, invitații au prezentat materiale în care  au  abordat importanța măsurilor și acțiunilor în sensul unei dezvoltări durabile. Astfel participanții au audiat mai multe prezentări, dintre care menționăm: “Corelaţie între misiunea UVT şi conceptul de dezvoltare durabilă”- prodecan Liliana Donath (UVT), „Dezvoltarea Durabilă – conceptul care va schimba lumea”- Andrei Churican (Denkstatt),  „Prezentarea vopselei lavabile cu proprietăţi termoizolante” – Alina Perdivara (Azur), “Dezvoltarea durabilă şi studenţii”- Călin Deneş (ULBS). Invitații la conferință au încercat să evidenţieze unele direcţii pentru măsuri care ar putea fi adoptate în domenii importante ale activităților economice care consumă multe resurse naturale.

Oportunitate importantă pentru studenţi
studenti1Studenții au avut un moment important la secțiunea de prezentări în care au venit cu idei frumoase și  propuneri  pentru o dezvoltare durabilă. Organizatorii au selectat și au inclus în programul conferinței  4 prezentări:  Lujoj Livia Maria (UCB)– „Educaţia – factor cheie în procesul de dezvoltare durabilă”,  Sorina Răşteanu (UVT) – “Set to mimic”,  Ştefan Bogdan ( UVT) – “Instant cleaning glove”, Ovidiu Subţire ( UVT) – “Garden pod”. O bucurie deosebită  pentru grupul studenților  de la Targu- Jiu a fost  dată de  momentul  în care colega lor  Lugoj Livia Maria a făcut prezentarea.
A doua parte a conferinței, din  ziua de 9 decembrie,  a fost organizată în două etape. În prima etapă s-a realizat  Roundtable discussion pe tema dezvoltării durabile în universităţi la care au participat invitați din universități și companii. A doua etapă  a fost  o dezbatere formală  organizată sub formă de concurs la care au participat doua echipe de studenți , una pro dezvoltare durabilă și una contra dezvoltare durabilă . S-au adus argumente pro și contra , s-au pus întrebări și  s-au dat răspunsuri. Dezbaterile au fost  moderate de Vlad Icleanu, preşedinte executiv ARDOR.  Pentru a crea un interes mare față de tema supusă dezbaterii a fost ales și un juriu format tot din studenți de la universitățile participante care au acordat punctaje echipelor în concurs astfel fiind desemnată echipa caștigătoare. Evident, a câștigat echipa PRO DEZVOLTARE DURABILĂ din care a făcut parte și reprezentanta studenților de la UCB, Lugoj Livia Maria. Ziua de 9 decembrie s-a încheiat cu sentimente de bucurie și mulțumire pentru studenții de la Targu-Jiu.

Concurs pentru studenţii participanţi
În dimineața zilei de 10 decembrie studenții participanți au fost  împărțiți în 10 echipe pentru a  participa la un concurs „Treasure Hunt”. Concursul a fost conceput astfel încât să îmbine utilul cu plăcutul, având și o componentă care a vizat tema dezvoltării durabile. Studenții au fost încântați de acest concurs  pentru că s-au cunoscut mai bine studenti2cu colegii lor de la alte universități din țară  dar și pentru că au aflat lucruri interesante despre orașul Timișoara. La final de concurs a fost  încă o bucurie mare  în rândul studenților de la UCB pentru că aceștia au făcut parte  din  echipele clasate pe primele trei locuri.
După participarea la această conferință studenții de la UCB s-au întors acasă cu convingerea că “Dezvoltarea durabilă”  este singurul drum pe care civilizaţia, ajunsă la un înalt nivel cultural, ştiinţific, tehnologic şi economic, trebuie să îl urmeze pentru a nu se autodistruge.

Felicitări din partea echipei de implementare
Echipa de implementare a proiectului felicită pe cei 20 de studenți pentru modul de implicare în actiunea organizată la Universitatea de Vest din Timișoara. Rezultatele obținute confirmă încă o dată că   munca, seriozitatea și implicarea  sunt căile către succes. „Iată cum proiectul “Studenții de azi, profesioniștii de mâine” vine permanent cu noi și interesante activități care sperăm să stârnească interesul cât mai multor studenți pentru a se înscrie în proiectele derulate de Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu”, precizează prof. univ. dr. ing. Ștefan Ghimiși, coordonator proiect din partea Universităţii “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu.
Pentru cei care încă nu s-au înscris în acest proiect le recomandăm să consulte pagina web cu adresa  www. cariera.uvt.ro , unde vor afla  mai multe despre activitățile  proiectului, avantajele oferite studenților și unde se pot înscrie on-line.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here