Legea Minelor și energia pe bază de cărbune din CE Oltenia, susținute la Ministerul Economiei

619

Reprezentanții Coaliției Naționale pentru Modernizarea României au avut discuții importante, miercuri, cu oficiali ai Ministerului Economiei. Pe tapet s-au pus Legea Minelor și problemele pe care le au Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara, solicitându-se pentru acestea eliminarea multi-taxării apei folosită pentru producerea de energie electrică, dar și păstrarea şi investirea în energia pe bază de cărbune ţinând cont de riscul ridicat şi dovedit de energia atomică.

CNMR a prezentat situaţia Complexului Energetic Oltenia şi a Complexului Naţional Hunedoara şi a cerut Ministerului Economic să transmită către instituţiile competente aceste solicitări.
Un alt subiect analizat de reprezentanţii Coaliţiei împreună cu cei din Ministerul Economiei a fost finalizarea legilor minelor, redevenţelor şi apelor minerale, astfel încât în perioada următoare vor continua întâlnirile tehnice pentru discutarea şi finalizarea proiectelor de acte normative. CNMR precizează că va pune la dispoziţie întreaga expertiză pentru ca aceste legi să simplifice procesul de eliberare a documentaţiilor, să asigure transparenţa şi competiţia corectă în piaţă, să legifereze în beneficiul cetăţenilor.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here