Societate, Turism

Locuri din țara lui Brâncuși – Lumea de piatră a Jiului de Sus (I)

 | 17 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Este cunoscut faptul că bordura sudică a masivelor Parîng şi Vulcan este formată în majoritate din calcare carstificabile. Pe aceste locuri apele meteorice, precum şi cele din râuri lucrând neîntrerupt milioane de ani au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.

Semnatura eletronica CertDigital

Cadru natural de excepţie
Dintre acestea putem aminti Cheile Olteţului cu a lor Peșteră Polovragi cea mai lungă cavitate din Oltenia şi a cincea din ţară unde explorarea galeriilor subacvatice a fost făcută şi este continuată de GEES Bucuresti, Cheile Galbenului cu Peştera Muierilor prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară şi urme ale locuirii acesteia cu foarte mult timp în urmă, pentru ca trecând de cealaltă parte a Jiului ce în porţiunea grandiosului său defileu se constituie astăzi în cel mai nou parc naţional al României să menţionăm Cheile Sohodolului cu a sa multitudine de peşteri şi avene dintre care două deţin recorduri naţionale în materie, câmpurile de lapiezuri şi depozitele de terra-rossa rarităţi la nivel european, precum şi un curios şi încă cercetat în totalitate fenomen de difluenţă subterană în peştera Gîrla Vacii.
Tot pe aceste locuri se mai păstrează urme ale locuirii de către oamenii preistorici ai unor cavități (peșterile Popii şi Cioarei ), enigme care nici în ziua de azi nu au fost complet elucidate ( Inelul de Piatră al Sohodolului ) şi legătura sa cu peșterile Pîrlajului şi Laptelui aflate pe creasta estică a Sohodolului, precum şi perimetrele Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă fiecare dintre ele cu particularităţile sale cu o cunoscută circulație subterană a apei prin carst circulație favorizată de condiţiile specifice existente în zonă.

Perimetre speologice
Pentru cei interesaţi Gorjul dispune de un număr impresionant de peşteri, avene şi alte fenomene carstice (peste 2000) care sunt grupate în mai multe perimetre speologice. Mulţi dintre cei care vizitează aceste obiective ori pur şi simplu se află în vecinătate cu ocazia unor sărbători ori nedei lasă în urma lor o mizerie de nedescris să nu mai punem la socoteală intervenţiile ce se fac la maşini cu prilejul ieşirii la iarbă verde şi chiar schimbul de ulei făcut în natură. Toate acestea împreună cu activităţile necontrolate ale localnicilor care nu de puţine ori consideră zonele carstice un fel de depozite pentru gunoiul din gospodării cu toate că în ultimul timp s-a intensificat campania de conştientizare la nivel local şi în mass-media se pot constitui în puternice focare de poluare a perimetrelor carstice şi nu numai dacă luăm în considerare şi apa care circulă prin carstul zonelor și care de multe ori este folosită de oameni şi animale.

Şuşiţa Verde şi penetrarea apei în carst
Cheile Șușiței Verzi, la o privire generală, nu prezintă aspectul formelor carstice cu care suntem învățați datorită faptului că sunt largi, iar delimitarea acestora este dificilă de realizat. Perimetrul de mai sus menționat este delimitat la est de masivele Sturi, Feţîia și Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Șușița Verde care se formează tocmai în apropierea vârfului Straja prin unirea mai multor pârâiașe dintre care cele mai importante sunt Amaru și Cartianu parcurge în prima parte a albiei sale o porțiune de roci impermeabile specifice zonei de creastă a Vulcanului pentru ca mai apoi să străbată perimetrul calcaros din componența platformei de eroziune Gornovița. Astfel prin trecerea apei prin cele două unități geologice se formează cele două porțiuni ale cheii. Lățimea acestora este de 30-50 m în porțiunea de șisturi și granite ajungând la 150-200m în porțiunea străbătută în calcare.
Șușița Verde curge, de regulă, pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever în perioadele de secetă prelungită, precum și printr-o puternică penetrare a apei în carst pe un perimetru ce începe de la confluența cu Pârârul Sec și se termină în apropierea satului Curpen. Deoarece debitele pierdute nu se mai regăsesc în aval s-a determinat că acestea se deplasează subteran de la NE spre SV. În cadrul platformei de eroziune Gornovița formele carstice sunt bine reprezentate printr-o multitudine de peșteri și avene, precum și prin câmpul de lapiezuri din vecinătatea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor ce formează una dintre cele mai spectaculoase perimetre de eroziune endocarstice din Carpați.

Dîlma Cucutelor, fenomenul cel mai reprezentativ din perimetrul Şuşiţa Seacă
S-a format cu mult timp în urmă prin acțiunea de erodare a Şuşiţei Seci, precum și a pârâului Valea Seacă.
Cursurile acestora au fost drenate în final pe un curs subteran ce are și scurte apariții la suprafață. Creasta Dîlmei Cucutelor însoțește cheile pe o lungime de mai bine de 3 km constituind versantul vestic. Acesta este format cu preponderență din calcare puternic carstificate cu o mare varietate de fenomene specifice (cleanţuri, abrupturi, lapiezuri, peșteri și avene). Se cuvine să amintim aici cele mai spectaculoase forme carstice Bidăroaia din Dîlma Cucutelor (-22m) , avenul I (-12m), avenul F (-37m), precum și Avenul Perseverenţei din Bordul Dobriţei (-88m). Dîlma Cucutelor poate fi parcursă parțial sau integral cu atenționarea că accesul în avene va fi efectuat numai cu echipament potrivit și dublat de solide cunoștiințe legate de alpinismul subteran.

Cetatea de piatră a Sohodolului
Cheile Sohodolului se întind pe o distanţă de aprox. 12 km între Poiana Contului şi comuna Runcu. Acestea pot fi împărţite în trei sectoare: Cheile Runcului, Cheile Vidrei şi Cheile Pătrunsa. Împărţirea este rezultatul configuraţiei geologice unde calcarele care ocupă cea mai mare parte sunt întrerupte de două ori de bare de şisturi cristaline şi granituri.
Calcarele predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare. Prin acest adevărat labirint subteran apele se infiltrează cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene carstice. În alte cazuri apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafaţă sub forma unor izbucuri din care unele cu debite importante . Cele mai cunoscute din acest perimetru sunt câmpurile de lapiezuri (formațiuni carstice de suprafață, ce au luat naștere prin coroziune pe roci carstificabile), avenele din acest perimetru (din care două dețin recorduri naționale la cea mai mare stalacmită 10 m, precum și cel mai mare puț vertical -122m), cele două tuneluri ovoidale ce formează Nările (de 76 şi respectiv 57m), peștera Gîrla Vacii ce prezintă un foarte rar fenomen de difluență subterană și, nu în ultimul rând, Inelul de Piatră sau Inelul Domniţei cum mai este cunoscut o adevărată emblemă a Sohodolului asupra originii sale fiind făcute și în ziua de azi o multitudine de presupuneri unele dintre acestea de-a dreptul hilare.
VA URMA
Mugurel Petrescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL