Interviu, Societate

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dialog cu prietenul «de reţetă», profesor Vasile Gogonea, la zi aniversară! – “Important este ca omul să înveţe să trăiască şi cum să trăiască”

 | 10 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

-C.M. Domnule profesor, Vasile Gogonea, de ziua dumneavoastră, îmi permiteţi şi mie să vă «aplic» un interviu?

Semnatura eletronica CertDigital

-V.G. Domnule doctor, Cornel Munteanu, mă credeţi, dacă vă mărturisesc faptul că un interviu reuşit, l-am realizat uneori, atunci când nu m-am gândit dinainte la anumite întrebări pe care să le adresez interlocutorului meu?

-C.M. Mă faceţi să zâmbesc şi să încerc să vă cred, cu toate că nu v-am citit niciodată un interviu pe care să-l consider nereuşit!

-V.G. Doamne, să nu mai spuneţi asta, pentru că de multe ori, m-au însoţit în viaţă şi nereuşitele! Vă mulţumesc pentru apreciere şi încerc să vă contrazic, propunându-vă, de această dată, să fiţi dumneavoastră, cel care îmi pune întrebări!

“Am convingerea că întrebările şi răspunsurile, fac parte din viaţă”
-C.M. Accept provocarea, iar la început, v-aş întreba, în ce ţară v-ar fi plăcut să vă naşteţi, domnule profesor?

-V.G. În «Ţara Sfântă», mi-ar fi plăcut să mă nasc, în «Ţara Făgăduinţei», dar nu la mijlocul ultimului secol al celui de-al doilea mileniu creştin, ci, la sfârşitul mileniului al treilea creştin, iar, în această «ţară» mi-aş dori să fie mai puţini oameni ipocriţi şi farisei, ca pe vremea Mântuitorului! Am convingerea că întrebările pe care le punem celor de lângă noi, ca şi cele pe care ni le punem, dar, mai ales răspunsurile lor, fac parte din viaţă!

-C.M. Cum aţi trăit copilăria şi ce au însemnat anii de şcoală?

-V.G. Ca în orice copilărie, sunt întâmplări care au lăsat «urme» în sufletul meu şi pe care nu le pot uita niciodată, iar în privinţa anilor de şcoală, întotdeauna mi-a plăcut să învăţ carte şi să fiu premiant!

-C.M. Domnule, important este ca omul să înveţe să trăiască şi cum să trăiască, să beneficieze de o alimentaţie decentă, să ţină posturile care sunt rânduite şi moştenite, să aibă «curăţenie» morală, să aibă credinţă…

-V.G. Constat cu surprindere că înţelegerea noastră «cade» uşor în uitare, pentru că dumneavoastră căutaţi cu obstinaţie răspunsuri explicative, mai puţin întrebări!

-C.M. Aţi crezut şi mai credeţi în «idealuri» pe care să nu le puteţi împlini?

-V.G. Nu mai sunt la vârsta idealurilor, dar, cu siguranţă, ar fi absurd să mă rezum la un răspuns negativ!

-C.M. Vă rog, direct şi tranşant, numiţi-mi o ţară în care aţi vrea să vă naşteţi acum, dacă dăm ceasul cu şaptezeci de ani în urmă!

-V.G. Domnule doctor, aceasta ar fi Elveţia, pentru că eu percep această ţară ca fiind a liniştei şi a siguranţei!

-C.M. E o ţară mai liniştită şi mai sigură decât România?

-V.G. Posibil, dar, nu garantez acest lucru! Neutralitatea ei şi faptul că nu a fost lovită de prăpădul războaielor, acesta mi se pare un argument!

-C.M. Nu credeţi că şi statele din jur au dorit să existe ca «model» o asemenea ţară?

-V.G. Domnule doctor, e la fel ca într-o comunitate rurală, între vecinii din sat sau cei de pe uliţă, chiar într-o atmosferă de convieţuire a vecinilor de bloc!

-C.M. Consideraţi că în România, nu se poate trăi mai bine, cum să vă spun, oare, nu s-a trăit vreodată bine sau normal în această ţară?

-V.G. Prefer să folosim cuvântul «normal», mi se pare mai relevant! Da, au fost atâtea perioade de înflorire, în decursul timpului, chiar din vremea domnitorilor care şi-au legat numele de o anumită stare de prosperitate a ţării, indiferent că a fost vorba despre Moldova, Transilvania sau Ţara Românească! Uneori, chiar prin plata tributului către Poarta, s-a asigurat liniştea! De asemenea, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după Unirea Principatelor şi cucerirea Independenţei, în perioada consolidării regalităţii, putem vorbi de o stare de normalitate relativă, evident, pentru că mai era de împlinit Marea Unire, pentru a vorbi despre un stat român puternic şi cu o anumită poziţie respectată în «concertul» european!

“Patriot este un om care îşi iubeşte ţara şi dovedeşte prin fapte acest lucru”
-C.M. Dar, am avut în fruntea ţării şi acei conducători care şi-au iubit poporul, care i-au apărat pe oameni de relele din afară şi cele dinlăuntru?

-V.G. Cred că în primele patru decenii ale secolului al XX-lea, cu siguranţă, am avut o clasă de oameni politici valoroşi, unii chiar din vremea «dezgheţului» comunist, oameni cu «chemare», cum s-ar spune, personalităţi cu o cultură politică solidă, fără să dau neapărat nume de politicieni de la un partid sau altul! Erau politicieni care promiteau mai puţin şi făceau mult!

-C.M. Erau total deosebiţi de cei de azi, care promit mult şi fac puţin!

-V.G. Dumneavoastră o spuneţi, şi poate că aveţi dreptate!

-C.M. Ce înseamnă, în opnia dumneavoastră, un patriot?

-V.G. Un om care îşi iubeşte ţara şi dovedeşte prin fapte, nu doar prin vorbe, acest lucru!

-CM. Cum aţi caracteriza oamenii mari, liderii care au făcut cinste ţării?

-V.G. Pot fi caracterizaţi ca fiind lideri cu charismă, oameni cu vocaţie, oameni culţi!

-C.M. Constituiau «elita» societăţii, acele «minţi luminate» despre care auzim uneori?

-V.G. Se poate spune şi astfel! Nu găsesc acum un sinonim al cuvântului «elita» societăţii sau pentru noţiunea de «minţi luminate», cum spuneţi dumneavoastră! Poate că erau «minţi luminate» de cultură!

-C.M. Exact, spirite «luminate» de cultură! Poate că aveau destul, ca să nu mai trebuiască să fure de la popor, unii chiar au dat poporului din averea lor! Avem, azi, aceşti oameni?

-V.G. Greu de spus, dar şi mai greu de demonstrat!

-C.M. Mulţi dintre ei au învăţat în «afară», dar, n-au rămas acolo, au venit şi au aplicat la noi, ceea ce au învăţat! Iar aici, nu vorbim numai de politicieni, am în vedere, mai ales oamenii de ştiinţă! Ce spuneţi despre acest lucru?

-V.G. Că aceşti oameni au făcut ceea ce era normal, că îşi iubeau ţara!

-C.M. Iar în acest caz, Brâncuşi e un exemplu demn de amintit! Ce credeţi că a realizat Brâncuşi, în evoluţia artei moderne?

-V.G. Marele Brâncuşi a revoluţionat spiritul creaţiei artistice, a însemnat o «ruptură», o detaşare de modul tradiţional de a sculpta, a creat o viziune nouă a fixării operei artistice în timp şi spaţiu, esenţializând opera artistică şi dând sens actului creator!

“Şcoala este «oglinda» în care se regăseşte imaginea unei societăţi”
-C.M. Minunat spus, pentru că mă gândesc la esenţa zborului! Iar, pentru că «zboară» şi mintea omului, spuneţi-mi, de ce învăţământul nostru, nu mai este ca înainte, de ce şcoala se «ofileşte» de la o zi la alta, ca instituţie? De ce nu se mai învaţă carte?

-V.G. Domnule doctor, şcoala e uneori «bolnavă», ca şi societatea! Şcoala este «oglinda» în care se regăseşte imaginea unei societăţi, cultura, civilizaţia, sănătatea ei, modelele pe care societatea le propune! Imaginea aceasta ne arată, la un moment dat, copilul, tânărul, omul matur şi apoi bătrânul apăsaţi de suferinţă, «pacienţii» care vă bat la uşă cu sfială şi pe care trebuie să-i vindecaţi! Oare, oglinda este de vină pentru că reflectă imaginea unei fiinţe aflată în suferinţă?

-C.M. Vorbiţi ca un medic pe care îl încearcă o chemare a terapiei sociale!

-V.G. De aceea, vorbim în şcoală despre educaţie sanitară, educaţie juridică, educaţie civică, domnule doctor, pentru că sunt lucruri care se referă la modele de viaţă! Toţi ne inspirăm din modele şi suntem în acelaşi timp modele de urmat! Ar trebui să se impună acele modele care au valoare, dar, din păcate, proliferează şi «antimodele» sau acele modele negative, aici e marea problemă!

-C.M. Mai avem, în sistemul educaţional, modelul Spiru Haret? Acel om care a construit şcoli în toată ţara, a format dascăli de mare valoare!

-V.G. Greu de spus, domnule doctor Cornel Munteanu! Mă puteţi ajuta să aflu, pe undeva, asemenea exemple? Spiru Haret a fost un vizionar care a gândit în profunzime ceea ce este necesar pentru un învăţământ naţional!

-C.M. Ce părere aveţi despre vestimentaţia elevilor şi a profesorilor de azi? Mai păstrează aceştia o ţinută care inspiră şi respect?

-V.G. Vestimentaţia oamenilor de azi este inspirată de «second hand», iar elevii şi dascălii, nu pot face excepţie! Ajungem iar la ceea ce vorbeam, acele modele negative care proliferează mult mai uşor!

-C.M. Domnule profesor, ceea ce spuneţi, mă duce cu gândul la acel slogan din vremuri de demult: «săraca ţară bogată», o expresie magnifică!

-V.G. Aveţi perfectă dreptate, dar, eu aş veni cu un slogan de senzaţie şi aş spune: «săraca ţară…furată!», pentru că de sus şi până jos, de la mulţi «palavramentari» care au ajuns acolo, numai ca să-şi rotunjească pensiile «speciale», până la ultimul interlop de cea mai joasă speţă, chiar indivizi în uniformă, care ar trebui să vegheze la respectarea legii şi care se complac în afaceri care te siderează, nu se gândesc la altceva decât la hoţie!

În momentul în care calci în picioare acea «minima moralia», totul înseamnă lipsa de educaţie, iar acest lucru dăunează enorm! Atunci când ne gândim la modele negative, acest lucru ar trebui să dea de gândit «făptaşilor», pe care nu-i mustră conştiinţa!

-C.M. Nu credeţi că în denaturarea unor modele de viaţă tradiţionale, noi, românii, am luat-o cu mult înaintea unor categorii sociale din occident?

-V.G. Acest lucru conduce tocmai la ceea ce spuneam, la criza de educaţie!

-C.M. Domnule profesor, comunismul a fost o «plagă» a societăţii şi Ceauşescu a fost împuşcat pentru că ne-a fost furată ţara, dar, cei care au furat şi fură în continuare «saci de bani», de mai bine de un sfert de veac, pe aceştia, cine îi împuşcă, domnule?

-V.G. Domnule doctor, poate vom avea prilejul să abordăm pe larg această problemă, dar, în încheierea dialogului nostru de azi, aşa cum a fost el gândit, vă pot spune că în toată complexitatea sa, comunismul a fost şi rămâne o ideologie «stângistă» a unui extremism care clamează puterea poporului, ca şi fascismul, să nu uităm acest lucru, deci, o doctrină care a apărut şi care s-a dezvoltat în contextul unor confruntări ideologice «de stânga» şi «de dreapta», oricum s-ar numi ele, iar confruntarea ideologică înseamnă intoleranţă care degenerează în violenţă, şi în final, devine dictatură!
Dr. CORNEL MUNTEANU

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL