Luna Curăţeniei a ajuns la final!

597

Autorităţile locale de la Târgu-Jiu vor încheia în aceste zile acţiunile de curăţenie şi igienizare dedicate Lunii Curăţeniei care a debutat la începutul lunii trecute. “Încheiem miercuri cel mai probabil Luna Curăţeniei. Am trecut câteva zile şi în luna aprilie pentru că au fost cartiere mai mari unde a fost nevoie să stăm chiar două zile. Deja suntem în zona Lotrului, Debarcader, mai avem Comuna din Paris şi Rostramo şi încheiem această activitate de igienizare a cartierelor. De săptămâna viitoare vom da drumul pe faţadele principale, pe parcuri, şi intrăm la tuns garduri vii, la corecţii, la cosit. Am început vopsitoriile la locurile de joacă, cu reparaţiile care trebuie făcute şi aşteptăm ca Primăria pentru banii pe care i-au prins pe investiţii anul acesta, să aducă 10 noi locuri de joacă. În mai multe cartiere vom înlocui locurile de joacă vechi, metalice, care au creat şi vor crea probleme cu locuri de joacă moderne, fiabile, în aşa fel încât să diminuăm riscul ca micuţii să se accidenteze. Am început şi reparaţii la carosabil, am intervenit asupra străzilor cu probleme. Lucrurile sunt pe un trend pozitiv. Ne aşteptăm în această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale la mare aglomeraţie pe zona pieţelor. Ele vor fi monitorizate în aşa fel încât cele trei zone să fie supravegheate şi cetăţenii să vină să-şi facă aprovizionarea”, a declarat directorul Edilitara Public SA, Alexandru Zaharia.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here