Măruţă s-a înţeles cu managerii spitalelor

513

Preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj, Ion Măruţă, a transmis, în urmă cu o lună de zile, o serie de informări managerilor de spitale, anexând şi o adresă a Ministerului Sănătăţii referitoare la acordarea tichetelor de masă în anul 2015. Deşi aştepta să fie contactat şi să poarte discuţii cu directorii unităţilor sanitare, Măruţă nu a avut nicio reacţie din partea acestora. Din acest motiv, a luat el taurul de coarne şi a căutat o cale de dialog cu directorii spitalelor, ajungând la o înţelegere cu aceştia, renunţând, deocamdată, la procesele în instanţă.

Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj pregătea 300 de acţiuni în instanţă pentru membrii de sindicat pe care îi reprezintă. Înainte de a lua această decizie, el a transmis adrese unităţilor sanitare, cerând acordarea tichetelor de masă. După ce a purtat discuţii cu managerii spitalelor, Măruţă a renunţat la ideea proceselor. „Miercuri am fost la spitalul Rovinari am avut o şedinţă cu membrii de sindicat, la care au participat şi directorul economic şi managerul unităţii. Am stabilit să suspendăm acţiunile în instanţă privind acordarea tichetelor de masă pe perioada restantă, având în vedere dificultăţile majore privind finanţarea şi faptul că spitalul se află în proces de acreditare. Managerul şi-a luat angajamentul că va achita tichetele de masă restante pentru luna decembrie 2014, în cursul lunii iunie, urmând ca în funcţie de bugetul alocat de Consiliul Local Rovinari să distribuie şi restul tichetelor restante. Totodată, managerul a afirmat că susţine acordarea tichetelor de masă întrucât îşi doreşte ca salariaţilor să li se acorde toate drepturile”, a menţionat Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.

Se dau tichetele şi la Târgu-Cărbuneşti
Ion Măruţă a discutat telefonic şi cu managerul Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, acesta menţionând că a cerut deja calcularea valorii tichetelor restante în ideea acordării lor. „La Spitalul Târgu-Cărbuneşti am discutat telefonic cu managerul, care a spus că are nevoie de 2 miliarde pentru acreditare şi a afirmat că a dispus Biroului de Resurse Umane să calculeze valoarea tichetelor pentru că vrea să le achite pe toate”, a precizat Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.
Potrivit art. 23 şi art. 41 indice 1 alin (1) şi (2) din OUG 115/2004 cu modificările şi completările ulterioare „personalul încadrat în unităţile sanitare publice beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă”.
Prin urmare, acordarea acestora nu poate constitui obiectul unei negocieri individuale sau colective privind renunţarea totală sau parţială la acest drept.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. cita minciuna ,a venit Maruta la Rovinari ce a rezolvat nimic ,nu se da nici un tichet,nu sunt bani .maruta a venit sa aranjeze cu Talaba sa-i mai acorde o jumatate de norma liderului de sindicat Manescu de ce sa dea spitalul in judecata mai bine sa ia ei.Bani pt tichete nu sunt dar pt angajari se gasesc ,acum angajeaza inginer ,sef la 3 muncitori ca asa este la romani.

Dă-i un răspuns lui salariat Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here