Măsura neputinţei guvernului tehnocrat

489

Declarat tehnocrat trup şi suflet, guvernul propus de la „centru” ar fi trebuit să înlocuiască fără probleme guvernul anterior, Guvernul Ponta. Ba mai mult, ar fi trebuit să aducă schimbarea sistemului cerută cu vehemenţă de vocea străzii într-un moment de furie şi judecată înceţoşată după trgedia de la clubul „Colectiv”, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 63 de tineri nevinovaţi. Dar nu, aşa ceva nu se întâmplă, dovezile de diletantism şi mediocritate din activitatea Guvernului sunt evidente şi tot mai dese. Măsurile luate de instituţiile statului sunt de multe ori contradictorii, mai pe şleau, nu ştiu unii de alţii. Cetăţenii nu ştiu ce să mai creadă într-o ţară în care Justiţia este strâmbă, Sănătatea e la pământ, iar infractorii dovediţi se plimbă liberi şi ne dau cu tifla, unii ne dau şi lecţii de moralitate. Cândva, pe teritoriul ţării noastre, a fost şi „Ţara lui Papură-Vodă”, o ţară în care domneau anarhia şi hoţia, cu o largă paletă de infractori, de la găinari până la haiduci, care, zice-se, luau de la bogaţi şi dădeau la sărmani. Puţini cititori ai „ Gorjeanului” ştiu că acea ţară a existat în realitate, în secolul al XVIII-lea. Îngroziţi de atacurile repetate ale haiducilor şi hoţilor de rând, boierii Craiovei i-au cerut unui fost pandur din armata austriacă pe numele său Neagu Papură, să înfiinţeze şi să conducă o miliţie a pământului care să le apere proprietăţile şi viaţa în faţa valului de fărădelegi, singura lege cunoscută fiind legea puterii, dată de puterea banului. Miliţia respectivă a funcţionat un timp şi s-a autodizolvat după ce Neagu Papură a trecut la echipa adversă, făcându-se, la rândul său, haiduc. Tradiţia orală a adus până în zilele noastre întâmplările preluate de folclorul naţional din vremea lui Papură-Vodă. La aproape trei secole, pe acelaşi teritoriu, extins, haiducii moderni acţionează în forţă. Spre deosebire de strămoşii lor medievali, haiducii moderni iau de la săraci şi de la stat şi dau la bogaţi, sau, şi mai simplu, îşi iau direct cât pot şi cum pot.Flinta şi ghioaga au fost înlocuite cu arme moderne şi sofisticate, cum ar fi licitaţiile, contractele sau instrumentele bancare. Prinşi cu mâţa în sac, hoţii de astăzi s-au plimbat un timp pe la audieri, au stat închişi o vreme, după care au fost eliberaţi din diverse motive şi sub diferite forme, să îşi pună averile furate la adăpost de braţul legii, care, de la un timp, a început să tremure cât mai vizibil. Românul priveşte şi se cruceşte, vede că multe sunt strâmbe şi greu de îndreptat,dar s-a obişnuit cu toate, ca într-o stare de normalitate. În anul acesta, fiind an electoral, cetăţeanul de rând revine în atenţia potentaţilor care speră să fie „ştampilaţi” de cât mai mulţi amărâţi, să îşi poată menţine şi dezvolta averile şi să privească legea de la un nivel superior. Românul trebuie convins să voteze într-un anumit fel, aşa speră că vor reuşi candidaţii PNL şi PMP, iar presa ar trebui pusă cu botul pe labe, ultimele evenimente aducând argumente clare despre încercările unor grupuri de interese din viaţa politică a României de a-şi netezi calea spre cât mai multe voturi la alegerile locale. Numai că românul s-a fript de mai multe ori şi, în mod sigur, va deschide bine ochii şi va alege căsuţa de vot care îi va aduce mai mult bine şi îl va proteja în faţa politicienilor care, nu cu mult timp în urmă au dat măsura încompetenţei, a corupţiei şi neputinţei în faţa adevăratelor probleme ale ţării. Din când în când şi cât se poate de rar, Şeful Statului mai scoate nasul din palat, să vadă cum mai e vremea, nu vremurile. Ţoalele îi vIn bine, însă căciula îi stă la fel de mare ca în ziua când a primit-o în dar de la românii din diaspora, aceiaşi români pentru care a luptat zile trecute să primească, în Marea Britanie, ajutoare sociale şi alocaţii minimale, la nivelul celor din România, de parcă, ”worker-ii” români ar trăi acolo cu preţurile din ţară şi ar plăti taxe şi impozite aiurea şi nu Statului Britanic. La reuniunea statelor UE de acum câteva zile, cuvântul de ordine a fost „conciliere”, cu scopul vădit de a evita „brexitul”, ieşirea Marii Britanii din U.E., în care şi până acum avea un statut aparte, privilegiat. Domnul Preşedinte Klaus Johannis a participat, a fost de acord, a făcut poza de grup şi s-a întors acasă cu satisfacţia datoriei împlinite, respectiv respectarea indicaţiilor C.E al U.E. După ce, la începutul lunii ianuarie anul curent Guvernul anunţa că nu va face schimbări în rândul prefecţilor decât după o evaluare a întregului sistem administrativ, primim vestea schimbării prefecţilor din nouă judeţe, toţi numiţi anterior de P.S.D. Astfel, vor fi înlocuiţi prefecţii din judeţele: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Dâmboviţa, Gorj, Satu Mare şi Vaslui. Prefecţii sunt înlocuiţi, zice Guvernul, după ce a fost analizată capacitatea de reacţie şi dorinţa de a nu se implica poltic în campania electorală (???!!!). Adică, minciună, partidele opozante PSD-ului au făcut presiuni peste presiuni, până când amabilul Cioloş a cedat. Şi ca să ne mai dea o dovadă a neputinţei, Guvernul tehnocrat anunţă că, din cauza timpului scurt de până la expirarea mandatului, noii prefecţi vor fi numiţi,pur şi simplu. Vorba simpaticului român de peste Prut, Pavel Stratan: „Sssst ! Ruşîni!”. Vă lăsăm pe dumneavoastră să ghiciţi, din două încercări, din ce grupare politică fac parte noii prefecţi. Cele două guverne tehnocrate din istoria post- decembristă a României nu s-au remarcat prin nimic. Actualii guvernanţi depun eforturi susţinute pentru a se încadra în tradiţia guvernelor tehnocrate. Şi dacă tot au o viaţă scurtă, important este să nu facă prea mult rău.
A.Pop

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here