Societate

Mii de participanţi la ediţia din acest an a Festivalului Toamnei

10 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  610 vizualizari
festivalul toamnei (1)

Primăria şi Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu, prin Direcţia de Turism şi Evenimente Culturale, au organizat, duminică, o nouă ediţie a Festivalului Toamnei, eveniment cunoscut şi sub numele de Ziua Recoltei. Ediţia din acest an a Festivalului Toamnei a avut manifestări atât în prima parte a zilei, în Piaţa Centrală, cât şi după-amiază pe bulevardul pietonal din centrul municipiului.

Festivalul Toamnei a debutat în dimineaţa zilei de 9 octombrie, cu primirea oficialităţilor în Piaţa Centrală din Târgu-Jiu. Ulterior, Fanfara “Armonia” a deschis evenimentul, iar artiştii Ansamblului Artistic Folcloric Profesionist “Doina Gorjului” au oferit un spectacol de excepţie pentru oamenii prezenţi în Piaţa Centrală. “Serbăm bogăţia roadelor acestui 2016. Îl avem alături pe neobositul primar, festivalul toamnei (2)Florin Cârciumaru, autorităţile judeţene, dar şi consilierii locali. Pentru noi a devenit ceva obişnuit să ne întâlnim la începutul lunii octombrie şi să avem o zi de duminică prilejuită de Ziua Recoltei, o zi de sărbătoare, o zi în care să ne umplem cămările cu ce ne trebuie, o zi în care să triumfe bucuria şi buna dispoziţie. Au fost amenajate standuri, producătorii s-au întrecut pe ei înşişi în amenajarea unor standuri care mai de care mai alese, încât să obţină un loc cât mai în faţă la concursul organizat şi de festivalul toamnei (8)această dată de Ziua Recoltei”, a declarat amfitrionul evenimentului şi directorul Ansamblului “Doina Gorjului”, Gheorghe Porumbel.

Semnatura eletronica CertDigital

Premii pentru producători
Autorităţile locale şi judeţene au încins celebra horă tradiţională gorjenească şi au mulţumit producătorilor şi comercianţilor pentru produsele proaspete ce pot fi găsite zilnic pe tarabe. “Dragi târgujieni, în numele Primăriei Municipiului Târgu-Jiu şi al Consiliului Local, vă mulţumesc din suflet festivalul toamnei (3)pentru prezenţă, că de fiecare dată, şi împreună, îi sărbătorim pe cei care muncesc un an de zile, de dimineaţă până seară în agricultură, pentru ca noi să avem tot ce ne trebuie. Şi după câte am văzut, acest lucru s-a întâmplat în pieţele din Târgu-Jiu.
Municipiul nostru, prin organizările pe care le-am făcut, prin en-gross-ul care funcţionează, prin pieţele din oraş, s-a reuşit ca Târgu-Jiul să fie unul dintre cele mai aprovizionate oraşe şi un punct de distribuţie pentru Valea Jiului.
Vă felicit că an de an sunteţi lângă noi şi împreună sărbătorim pe aceşti minunaţi oameni”, s-a adresat Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu, către oamenii ce se aflau, ieri dimineaţă, în Piaţa Centrală.
festivalul toamnei (4)Tot în cadrul activităţilor derulate în Piaţa Centrală, primarul de la Târgu-Jiu a înmânat şi premii pentru cei mai harnici gospodari: “Locul III pentru măiestria de a realiza cel mai frumos stand în cadrul manifestării Ziua Recoltei se îndreaptă spre Maria Dumitraşcu, din Işalniţa, Dolj. Locul al doilea se acordă doamnei Camelia Lupulescu din Turcineşti, Gorj. Locul întâi merge spre Georgiana Cotolan din comuna Leleşti, Gorj”.
Toţi cei trei premianţi au primit diplome şi premii ce au constat în produse electrocasnice şi de grădinărit.

Standuri şi produse pe ales
Piaţa Mare din Târgu-Jiu a fost ticsită de cele mai frumoase, dar şi cele mai bune produse agro-alimentare, producătorii întrecându-se în prezentarea mărfurilor pentru cumpărători. Cele mai festivalul toamnei (5)frumoase standuri cu fructe şi legume din Piaţa Centrală au fost premiate, ieri, de către autorităţile locale.
Cetăţenii din municipiu au avut ocazia să viziteze mai multe standuri, expoziţii cu legume, fructe, cu prezentare de flori, ceramică, utilaje agricole, demonstraţii de olărit şi împletire a coşurilor.

Mustării şi tarafuri autentice
Ediţia din acest an a Festivalului Toamnei a adus, duminică, şi în centrul municipiului Târgu-Jiu, mii de festivalul toamnei (6)curioşi. Târgujienii şi turiştii au fost întâmpinaţi cu cele mai gustoase preparate tradiţionale, mustării, concursuri, spectacole de muzică populară şi lăutărească, demonstraţii de zdrobit struguri la teasc şi multe alte surprize. “Am decis organizarea din nou a Pieţei Ţărăneşti cu expunere de produse tradiţionale, amenajarea a două mustării în zona pietonală, fiecare cu un taraf care cântă în acele locaţii. festivalul toamnei (7)De asemenea, împrejurul mustăriilor am avut personaje îmbrăcate în costume populare care au împărţit din coşuri de nuiele mere, pere, nuci şi au creat o atmosferă specifică. Mustul s-a putut servi în căni de pământ”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor. Autorităţile locale, cu sprijinul festivalul toamnei (9)Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu au reuşit să amenajeze standuri de olari, ţesători, dogari şi lingurari. Festivalul Toamnei s-a încheiat la Târgu-Jiu cu o serie de spectacole oferite de mai multe tarafuri.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL