Mii și mii de turiști la Rânca

551

Zăpada este din nou magnetul care i-a atras pe mulți români la Rânca, stațiunea fiind plină ochi și de Revelion, la fel cum a fost de Crăciun. Înghesuială a fost pe pârtia principală chiar și ieri, dar la cumpăna dintre ani și în zilele care au urmat imediat numărul vizitatorilor a fost de ordinul miilor. Cozi de mașini similare cu cele de pe Valea Prahovei i-au făcut pe mulți să se întrebe dacă nu au greșit cumva drumul, numai că aici nu au fost blocaje în trafic, deplasarea mașinilor fiind una constantă chiar și ieri, când drumul era acoperit cu zăpadă tocată.
Pe pârtie majoritatea celor prezenți au spus că au venit pentru zăpadă, bucuria lor fiind cu atât mai mare cu cât a nins. „E așa bine că e zăpadă aici. Sunt în vacanță, am așteptat să mă aducă părinții aici și mă bucur că am reușit să învăț să schiez. Mai stăm câteva zile și apoi vom pleca spre casă”, a spus un copil din București, venit la munte cu părinții. Ca el erau mulți alții, cu toții bucurându-se că au parte de o vacanță „albă”, unii făcându-și deja planuri pentru iarna viitoare, când promit că vor reveni aici cu mare drag.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here