Modificări legislative, Noi beneficii pentru părinții adoptivi

684

Persoanele care adoptă copii mai mari de doi ani pot opta pentru un concediu de acomodare de un an şi o de o indemnizaţie lunară de circa 1700 de lei acordată pe parcursul celor 12 luni de concediu. Proiectul pentru modificarea legii adopţiei a fost a adoptat, săptămâna trecută, în unanimitate, de Camera Deputaţilor.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2004 privind procedura adopţiei a fost adoptat cu 219 voturi „pentru”, prevede acordarea unei indemnizaţii lunare în cuantum de 3,4 ISR, echivalentul a 1700 de lei. „Persoana care adopta un copil, la cerere, poate beneficia de un concediu de acomodare de maxim un an care include şi o indemnizaţie lunară în cuantum de 3,4 ISR”, potrivit proiectului de lege iniţiat de Guvernul României şi adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional.

Actul normativ adoptat de Camera Deputaților face mai flexibilă procedura de evaluare a adoptatorilor şi susţine demersurilor de adopţie ale acestora, prin prelungirea valabilităţii atestatului de familie adoptatoare de la 1 la 2 ani şi revizuirea dispoziţiilor referitoare la realizarea potrivirii copilului cu o familie adoptatoar, precum şi reducerea termenelor în care instanţa de judecată trebuie să soluţioneze cauzele pe care le presupune finalizarea unei adopţii, prin reducerea termenului de apel la 5 zile de la 30 cât este în prezent.
De asemenea, proiectul de lege reduce termenul în care un copil devine eligibil pentru adopţia internaţională de la 2 ani la 1. Proiectul va fi trimis preşedintelui spre promulgare.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here