Societate

Municipalitatea promite că Stadionul Municipal şi Sala Sporturilor vor fi finalizate în septembrie

 | 11 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Cele două mari investiţii în zona sportivă a municipiului Târgu-Jiu au prins contur şi se apropie cu paşi repezi de finalizare! Municipalitatea dă asigurări că definitivarea investiţiilor la Sala Sporturilor şi noul stadion din Târgu-Jiu se va face conform termenului dat de constructor.

Semnatura eletronica CertDigital

Competiţii sportive de talie naţională şi chiar internaţională se vor putea ţine în oraşul lui Brâncuşi, ca urmare a apropierii finalizării obiectivelor de investiţii Stadion Municipal şi Sala Sporturilor. Totuşi dacă lucrările la bazele sportive şi interioare sunt aproape finalizate, autorităţile locale spun că din această toamnă vor fi demarate şi investiţiile în exteriorul stadionului. “Lucrările la întregul Complex Sportiv sunt gata în proporţie de peste 95%. În acest moment, la stadion, se finalizează pista de atletism şi se definitivează finisajele la tribuna principală. A fost adus mobilier la noul hotel şi urmează dotările tribunei oficiale. Obiectivul se finalizează în septembrie, însă pentru ca întregul Complex Sportiv, atât Stadionul, cât şi Sala Sporturilor, să se încadreze într-un context urbanistic corespunzător, în această toamnă se vor realiza lucrările de amenajări exterioare constituite din: accese auto şi mobilier urban. Valoarea aproximativă a lucrării este de 22 de milioane de euro cu TVA. Se doreşte ca întregul Complex să constituie un pol de atracţie al oraşului, atât pentru localnici, cât şi pentru turişti, pe lângă destinaţia sa sportivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Anamaria Ianc.

Noua Sală a Sporturilor va avea o capacitate de peste 1.200 de locuri, comparativ cu vechea locaţie care avea doar 770 de locuri. Vor exista spaţii de servire, grupuri sanitare, garderobă şi alte spaţii conexe. Cele 1.200 de locuri vor fi împărţite în patru zone; tribuna principală va fi situată pe latura de est şi este pentru public, iar pe latura de vest va fi tribuna destinată sectorului VIP. Vor exista şi spaţii speciale pentru reprezentanţii mass-media, dar şi pentru persoanele cu dizabilităţi.
Izabella Molnar

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL