Neaga promite transparentizarea CNADNR

554

Gorjeanul Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), şi-a propus să asigure transparentizarea activităţii companiei. Astfel, site-ul CNADNR ar urma să găzduiască informații actualizate la zi referitoare la activitatea companiei și stadiilor proiectelor de infrastructură.

Începând de luni, 23 noiembrie, pe site-ul CNADNR se va regăsi bugetul de venituri şi cheltuieli, după care vor urma: stadiul proiectelor de autostrăzi, al proiectelor de drumuri naţionale, dar şi al variantelor de ocolire. “În urma discuțiilor pe care le-am avut cu ministrul Transporturilor și a evoluției CNADNR în ceea priveşte transparentizarea activităților companiei, vom publica pe pagina web a companiei stadiul proiectelor aflate în derulare, dar și a execuției bugetare aferente anului 2015. Solicitările venite din partea mass-media, dar şi a societăţii civile ne arată că e nevoie de mai multă deschidere, de transparenţă, şi de ce nu, de colaborare în proiectele pe care le propunem şi pe care le avem în desfăşurare”, a transmis Narcis Neaga într-un comunicat.
Pe pagina de internet a Companiei de Drumuri și Autostrăzi vor fi postate informații actualizate la zi referitoare la activitatea instituţiei, dar și stadiile proiectelor de infrastructură. “Consider că am avut multe de învăţat în ultima vreme din colaborarea cu societatea civilă, dar și cu reprezentanţii mass-media. Vreau să le mulţumesc celor care se implică pe forumul companiei (forum.cnadnr.ro), care vin cu idei, păreri şi soluții concrete cu privire la principalul proiect de infrastructură: construcţia autostrăzii Sibiu-Pitești. Astfel de acţiuni pe care le-am demarat în ultima perioadă și rezultatele acestora ne motivează să continuăm procesul de transparentizare al activităţii companiei”, a mai transmis șeful CNADNR.
Minodora Sucea

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here