Nelegiuiţii, impostorii şi incompetenţii sunt la “butoane”, împingând România încet, dar sigur spre dezastru

664

Incompetenţa, meschinăria şi intriga, hoţia şi goana după îmbogăţire, nepăsarea şi reaua-credinţă, slugărnicia vânzătorilor de ţară-de la vârf şi până jos la trepăduşii lor din sistem, sunt tot atâtea motive de îngrijorare pentru starea deplorabilă-economică şi socială în care se găseşte astăzi România.

De aceea nici nu este de mirare că tot mai mulţi confraţi sunt cuprinşi în ultima vreme de nostalgia “odiosului “comunism, prin comparative mai bun pentru amăreşteanul român, vizavi de realităţile în fire, oferite de kitscho-capitalismul de astăzi. Că o duceam greu înainte de ’89-’90 o ştim cu toţii, exagerările propagandei lui Ceauşescu fiind pe măsură, dar se poate vorbi şi de propaganda occidentală că a fost şi este cel puţin la fel de nocivă, înlocuind bunăoara, patriotismul şi internaţionalismul proletar cu globalismul şi antinaţionalismul românesc, ceea ce avea apoi ca prin servilism, parventism, veleitarism, dar şi o limită maximă de incompetenţă a celor veniţi după ’89 la cârma ţării, România să ajungă în faza terminală a distrugerii forţei sale economice şi nu numai. Aşadar, nu poţi să-i convingi pe oameni de “binefacerile”capitalismului deghizat şi importat de aiurea, când ţara este cuprinsă de haos, corupţie şi sărăcie cât cuprinde, peste patru milioane de români, căutându-şi cu disperare în altă parte şansa la o viaţă mai bună, în vreme ce ţara lor, la presiuni şi dictate străine a ajuns doar o sursă de materii prime şi o piaţă de desfacere pentru Occident. De acolo au fost puse în mişcare şi cozile de topor din interior, care în goana lor bolnăvicioasă după căpătuială şi înavuţire, au trădat poporul şi interesele României, contribuind cu vârf şi îndesat la distrugerea economiei naţionale şi la scăderea dramatică a nivelului de trai al populaţiei. Altfel spus, ţara este plină de ticăloşi şi lichele, de dispute politice nesfârşite pentru ciolanele puterii, traseismul trântorilor şi aranjamentele de clan şi de “înrudiri” ciudate, extinzându-se precum râia broscoasă peste ţară, fără posibilitate de vindecare, câtă vreme prostia şi ticăloşia celor ce ne conduc este tot mai mare, iar blaturile lor de tot felul lovesc în plin societatea românească. Bunăoară, în timpul comunismului în funcţiile importante de conducere, dincolo de “rotaţia cadrelor”, erau promovaţi, în marea majoritate a cazurilor, oameni competenţi profesional, dornici să-şi valorifice pregătirea şi obligaţiile lor manageriale, deopotrivă, în posturi şi funcţii de specialişti: ingineri, economişti, jurişti, medici, profesori, etc. În plus, deşi munceau mult şi greu pe salarii mici, aceştia nu parveneau prin funcţiile lor şi îşi respectau cinstit statutul profesional, având nu doar un patriotism cultivat în şcoală, ci şi cei şapte ani de acasă. Iar rezultatele lor, alături de eforturile şi sacrificiile majore a celor angajaţi în câmpul muncii, dar şi ale întregii naţiuni române, aveau să fie materializate prin performanţele deosebite din economie şi din celelalte domenii de activitate, atât de benefice României în relaţiile sale externe şi pe pieţele de schimburi comerciale. Or, la cele ce se petrec acum, nu poţi decât să remarci jalea şi neputinţa, fiind săltaţi pe funcţii înalte şi de decizie persoane incompetente, cu interese personale şi politice de parvenire, evident în urma unor concursuri măsluite că nu ştie stânga ce face dreapta, asta ca să nu mai vorbim şi de legislaţie călcată în picioare prin tot felul de aranjamente şi “împrejurări”, venite de la “centru”, numai şi numai pentru a “promova” pe funcţii tot felul de incompetenţi, dar şi de rea-credinţă în apărarea intereselor poporului român. Şi iată acum la ce s-a ajuns după 26 de ani de aşa-zisă democraţie capitalistă; o ţară cu o situaţie economică jalnică şi cu un grad ridicat de sărăcie, cu o populaţie îmbătrânită şi o criză demografică prelungită, sistemele de educaţie şi sănătate publică fiind la rândule într-o mare suferinţă de performanţă, la fel ritmul neîncetat de imoralitate şi corupţie în varii domenii de activitate, inclusiv în justiţie. Nu în ultimul rând, asistăm cu îngrijorare la un război permanent româno-român, în vreme ce duşmanii din afară ne dau târcoale precum lupii la stână, aşteptând momentul cel mai potrivit al dezbinării naţionale pentru a lovi necruţător în integritatea şi unitatea statală a poporului român. În acelaşi timp lucrează şi media, care în goana după rating şi partis-priuri aruncă adesea pe piaţa audio-vizuală tot felul de fantasme care să impresioneze sau să panicheze populaţia, alimentând o stare de spirit ajunsă deja la paroxism cu tot felul de băsisme, becalisme, kovesisme şi mai toată gargara interminabilă a “înţelepţilor şi prea-cinstiţilor” noştri analişti şi politicieni, care au dovedit de atâtea ori că odată ajunşi ”acolo, sus” îşi pierd atât de uşor “uzul raţiunii”din “cerebelul lor de tărtăcuţă înfoiată”.
Acum, după cum se vede, am intrat iarăşi într-o precampanie electorală, asistând la aceleaşi anomalii, cu vechile “ciorbe reîncălzite” ce au acrit ani în şir prin gustul lor alterat de atâtea vicii şi păcate România şi pe cetăţenii săi. Şi ne întrebăm, oare ce poate să ne mai ofere alde Băsescu, Blaga, Macovei, Oprea, Geoană, Gorghiu cu toate găştile din preajma lor, de vreme ce aceştia sunt deopotrivă părtaşi la fărădelegile prin care s-a devalizat ţara? Cât tupeu, neruşinare şi nesimţire să ai şi apari iarăşi în faţa electoratului, cerându-i votul, când locul unora dintre astfel de indivizi ar trebui să fie în altă parte, ceva mai răcoroasă şi cu mai puţină lumină dumnezeiască. Că deja lumea s-a săturat, şi nu doar, de asemenea, personaje, ci şi de cozile lor de topor din presa comercială sau din aşa-zisa societate civilă, grupată în diverse ONG-uri, finanţate din afară, dar şi din bani publici pentru a destabiliza ordinea şi siguranţa naţională, zăpăcind mintea românilor spre a-i dezorienta spre interese obscure. Nu în ultimul rând, asocierile se fac pro şi contra, şifonându-se şi în astfel banii veniţi de la Uniunea Europeană. Ba, chiar pare că se urmăreşte o restauraţie a regimului de tristă amintire pe filiera Băsescu-PMP-Servicii şi DNA, fiind “decapitaţi” pe bandă rulantă liderii altor formaţiuni politice şi adversarii fostului preşedinte, mai ales acum în precampania electorală (oare de ce au fost ţinute ani de zile la dospit dosarele celor incriminaţi abia acum şi nu au fost trimise la timpul potrivit organelor judiciare abilitate? Pe de altă parte de ce este blocată trimiterea spre judecată a celor dovediţi de fapte grave de corupţie în regimul Băsescu-PDL, inclusiv ale acestuia, recunoscut pentru abuzurile şi fărădelegile comise pe perioada mandatelor de preşedinte, dar nu numai? Există şi o explicaţie, de vreme ce acesta i-a numit în funcţiile de decizie pe cei ce conduc DNA-ul, Serviciile şi Înalta Curte, surprinzător menţinuţi (din ce motive?) şi acum, în mandatul preşedintelui Iohannis. Sau după cum stau lucrurile, ar putea fi vorba şi de ceva şantaj-reciproc acceptat de părţi, la vreme de cumpănă. Şi ar mai fi ceva, legat de guvernarea Cioloş care, dincolo de limita maximă de incompetenţă şi brambureală în administrarea ţării, s-a găsit de cuviinţă a fi promovaţi în structurile executive ale statului mulţi pedelişti şi apropiaţi ai lui T. Băsescu, dovedindu-se clar intenţiile actualului premier, ca dintotdeauna a fost “soldatul” credincios şi de nădejde al cinicului ex-preşedinte.
Desigur că şi cele relatate pot fi considerate nişte supoziţii, dar prea se îmbină toate aceste demersuri ale unor instituţii ale statului, “încurajate” şi din exterior, dar şi de anumite grupări obscure din societatea civilă, ceea ce contravin întru-totul adevăratelor interese ale României. După cum aici, o mare parte de vină îi revine preşedintelui Iohannis, care din dorinţa nesăbuită de a avea guvernul său, dar şi sub presiunile venite din exterior, a dat peste cap rânduielile ţării, între altele, miniştrii actualului guvern întrecându-se în gafe şi bâlbâieli pe problemele de fond ale societăţii româneşti, după cum aroganţa, deficienţele de comunicare şi trasul sforilor prin subterane îi nemulţumesc pe români, care văd la lumina zilei un şir de pagube provocate ţării de către subalternii lui Cioloş, în scurta lor perioadă de guvernare. Iar pentru a da şi măsura laşităţii partidelor politice, cu atât mai mult a PNL şi PSD, acestea dovedesc la rându-le o atitudine iresponsabilă, ignorând cu bună ştiinţă interesele României pentru a-şi apăra interesele meschine de partid, fiind de fapt părtaşe la trocul şi pretenţiile impuse de către K. Iohannis pentru debarcarea lui Ponta şi instalarea aşa-zisului guvern de tehnocraţi. Or, se vede cu ochiul liber nu doar incompetenţa crasă a actualilor miniştri, dar şi devierea de la programele de interes naţional a acestor intruşi “paraşutaţi”, fără nici un fel de îndoială, de către stăpânii noştri de la Bruxelles. Şi pentru că urmează alegerile-locale şi parlamentare (iunie-noiembrie a.c), românii vor trebui să deschidă larg ochii de această dată şi să nu-i mai fure “peisajul” politic, atât de nociv pentru ei, cât şi pentru ţară “gândind de zece ori pentru a vota o singură dată.
Numai aşa vor putea găsi variantele electorale cele mai optimiste, cu oameni şi candidaţi de toată isprava care ştiu, pot şi vor să “sfinţească locul”, dându-i astfel la o parte pe gargaraţii neisprăviţi şi pe ciolănarii care de 26 de ani încoace, au provocat atâtea pagube României. În schimb, au furat şi s-au ghiftuit peste măsură din agoniseala ţării şi din banii publici, lăsând în urma lor o sărăcie lucie şi suferinţe oamenilor cât cuprinde. Iar Gorjul poate fi dat şi în această privinţă, din nefericire un exemplu, ieşind la rampă cu aceeaşi indivizi-traseişti cu pretenţii de a candida şi la viitoarele alegeri, dar care n-au mişcat o cărămidă pentru dezvoltarea şi promovarea judeţului (a se vedea, între altele, situaţia extrem de dificilă prin care trece mineritul şi energia-singura pungă de oxigen a gorjenilor pentru asigurarea existenţei lor, de zi cu zi). Eventual au mai fost scoşi în faţă alţii reciclaţi, la fel de neisprăviţi şi imorali, mânaţi de aceleaşi ciolănării şi interese ascunse, fără a se omorî cu firea când trebuie rezolvate problemele reale ale judeţului şi comunităţilor locale, ale oamenilor în general. Exact despre asta vorbim, altfel România va deveni tot mai slabă şi epuizată, mereu la mâna unor borfaşi, ce şi-au dat în toţi aceşti amar de ani, măsura nemerniciei, necinstei, relei lor conduite şi credinţe faţă de ţara şi de neamul nostru românesc.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here