Noi bonuri fiscale câştigătoare

697

Cea mai recentă extragere la Loteria bonurilor fiscale a avut loc duminică, 21 august Astfel, au devenit câştigătoare bonurile cu valoare de 505 lei, din data de 16 iulie. În cursă au intrat bonurile fiscale emise în perioada 1 – 31 iulie 2016. Cererile de revendicare pot fi depuse începând de ieri, 22 august, timp de 30 de zile, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF. Fondul total de premiere este de un milion de lei.
Aceasta este prima etapă a extragerii şi urmează ca, după centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă sunt mai mult de 100 care întrunesc datele extragerii, să fie organizată cea de-a doua extragere, pentru selectarea celor 100 de bonuri cu noroc. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează în acest an 14 extrageri în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, fondul de premiere fiind de 14 milioane de lei, se arată într-un proiect de ordin publicat pe site-ul instituţiei. Premiile sunt impozitate cu 16%.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here