Societate

Noi preţuri pentru roviniete

 | 27 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Rovinietele pentru vehiculele de transport marfă s-au ieftinit, începând cu data de 20 ianuarie, cu excepţia celor cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone. În schimb, au fost menţinute valorile tarifului de utilizare şi de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale pentru autoturisme, microbuze şi autocare, conform Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Semnatura eletronica CertDigital

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că, începând cu data de 20.01.2017, ora 00.00, au intrat în vigoare noile valori ale tarifului de utilizare (rovinietă) conform modificărilor aduse prin Legea nr. 221/2016, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Astfel, la vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală de 7,5 tone valoarea rovinietei pentru şapte zile scade la 16 euro, de la 20 euro, pentru 30 zile la 32 euro de la 52 euro, iar pentru 90 de zile ajunge la 92 euro, de la 120 euro.
În schimb, valorile tarifului pentru o zi şi pentru un an au fost menţinute la 4 euro şi, respectiv, 320 de euro. La vehiculele de transport marfã cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone, preţul rovinietei a scăzut: la şapte zile va fi de 28 euro, în loc de 35 euro, pentru 30 de zile va ajunge la 56 euro, de la 91 euro, iar la 90 de zile va fi de 160 euro, faţă de 210 euro. De asemenea, se menţin tarifele pentru o zi, la 7 euro, şi pentru 12 luni, la 560 de euro.
În cazul vehiculelor de transport marfã cu MTMA mai mare sau egală de 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv), tarifele au scăzut pentru 7 zile, la 36 euro, la 30 de zile la 72 euro şi la 90 de zile la 206 euro. La vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală de 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv), a scăzut rovinieta pentru 30 de zile la 121 de euro, de la 143 euro, şi cea pentru 90 de zile la 345 euro, de la 374 euro. În acest caz se menţin valorile pentru o zi (11 euro), pentru şapte zile (55 euro) şi pentru un an (1210 euro). În ceea ce priveşte vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), a scăzut tariful doar pentru rovinieta pentru o zi, de la 4 euro la 2 euro.
Rovinietele achitate anterior datei de 20.01.2017 îşi menţin valabilitatea. Până la finalizarea condiţiilor tehnice de implementare cu operatorii de telefonie mobilã din Romania a noilor categorii (G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune – inclusiv conducãtorul auto – şi maximum 23 locuri pe scaune – inclusiv conducãtorul auto, şi H – vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune – inclusiv conducãtorul auto), emiterea rovinietelor prin intermediul serviciului de mesagerie scurtã (SMS) se va putea realiza doar pentru categoriile A, B, C, D, E, F.
La momentul la care vor fi definitivate condiţiile tehnice pentru implementarea serviciului de emitere roviniete prin SMS pentru categoriile G si H, CNAIR va informa utilizatorii reţelei de drumuri naţionale cu privire la acest aspect.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL