S-au împlinit la 22 martie, anul acesta, cincizeci de ani de la alegerea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea statului nostru, care, timp de 24 de ani şi 8 luni, a condus ţara şi partidul comunist. Motto-ul de mai sus ar putea fi aplicat celei de a doua jumătăţi a lunii decembrie 1989 cu întrebarea: unde a fost partidul comunist?!…
Trei decenii de la alegerea în fruntea P.C.R. a lui NICOLAE CEAUŞESCU
Ar fi o crasă INGRATITUDINE să nu ne amintim că în 22 MARTIE s-au împlinit trei decenii de Ia alegerea în fruntea P.C.R, a lui Nicolae Ceauşescu, care timp de 24 de ani şi 8 luni a condus ţara şi partidul.
Nicolae Ceauşescu s-a impus ca una din marile personalităţi politice ale ţării şi chiar ale lumii, semănând teamă şi invidie vecinilor noştri, precum şi respect şi admiraţie printre prieteni tradiţionali.
S-a remarcat la început nu ca un dogmatic, ci ca un patriot, grija sa de căpetenie a constituit-o alături de propăşirea poporului său, independenţa acestuia, dovedindu-se un stâlp al PATRIOTISMULUI românesc, astfel încât românii să nu se încovoaie în faţa uriaşilor lumii, să fie stăpâni şi liberi pe soarta lor.
Se poate afirma fără replică că, perioada 1965 – 1978 a fost cea mai prosperă etapă din întreaga istorie a României.
Multitudinea de emisiuni difuzate în presa audio-vizuală, cât şi în articolele publicaţiilor (ahtiate după audienţă!) prin developarea misterelor provenienţei râului de sânge curs în decembrie ‘89, ca să nu mai vorbim de ceea ce s-a spus şi scris atât în acea perioadă, cât şi după încheierea episodului sângeros, găsesc cheia ecuaţiei celor 45 de ani („de comunism”, zic ei), doar prin… CEAUŞESCU.
Nicio comemorare n-a fost mai stufoasă ca cea de a XXV-a, care încă nu s-a încheiat, din păcate! Dacă s-au desluşit sau nu, enigmele crimelor din ‘89, deosebite de cele naziste doar prin macabrele laboratoare din culise, nu putem să ne pronunţăm noi, ca simpli privitori, ascultători sau cititori.
O altă problemă încercăm noi s-o supunem dezbaterilor cetăţeneşti, grefată fiind pe arterele pline de cheag ale manipulatorilor de tot felul, problemă livrată nouă din abundenţă. Dacă Ceauşescu este singurul vinovat de „comunism”?
Cel mai grav lucru că tineri, care erau, înainte de ‘89 şoimi ai patriei, pionieri, sau utc-işti, pentru că nimeni nu putea să fie în afara aşa zisului sistem al „tineretului comunist”, emit teorii, cot la cot, cu tot felul de, mai mult sau mai puţin, analişti şi participanţi la Revoluţie, unii cu certificate în regulă…
Pentru aceştia tot Răul comunist este egal cu Ceauşescu. Şi îşi permit să vorbească despre întreruperea curentului electric, a avorturilor, despre alimentaţie cartelată, spectacole omagiale grandioase. Unii din cei care nu erau înregimentaţi în acest segment de tineret, aveau marea şansă de a fi membrii de partid şi slujeau în aparatul de partid şi de stat, servicii secrete, redacţii, birocraţie etc. „cauza nobilă a socialismului”. Pentru aceştia toţi afirmăm că Ceauşescu n-a apucat să trăiască în comunism (cum numesc ei cei 45 de ani), fiind „ciuruit” la propriu, în timp ce rostea sintagma arhicunoscută „societatea socialistă multilateral dezvoltată” şi „înaintarea României spre comunism” (trecerea din „imperiul” necesităţii în cel al libertăţii – Karl Marx).
Nu Ceauşescu a instituit comunismul în România, dacă nu era el şeful partidului, desigur era altul, ca în Ungaria în ‘56, Cehoslovacia ‘68 şi Polonia anilor ‘80. Tancurile sovietice au fost primite cu flori de bucureşteni ca şi minerii lui Iliescu, iar la doctrina lor s-au aliniat patru decenii şi jumătate, mai mult sau mai puţin convinşi, patru milioane de cetăţeni… Toate activităţile din ţară se desfăşurau sub conducerea „organelor şi organizaţiilor de partid”, orice acţiune avea precizarea „în frunte cu comuniştii”.
Unde sunt toţi activiştii din sate, comune, raioane, judeţe şi regiuni cu aureolele lor de puteri plenipotenţiale. Oare numai Ceauşescu tăia şi spânzura în ţara aceasta? Unde sunt secretarii de partid din fiecare instituţie, din cele mai mici, până în cele mai mari? Unde sunt securiştii, magistraţii, miliţienii şi conducătorii tuturor instituţiilor din ţară care erau numiţi de partid, ca şi astăzi…
Singurul lor salt în tranziţie constă în trecerea, prin legi speciale, de la salarii şi pensii privilegiate la aceleaşi venituri de astăzi care sunt şi mai speciale, şi chiar „nesimţite” (din folclorul politic actual).
Ne mai sfidează prin somptuoasele palate şi vile din oraşe şi staţiuni, cu piscine, cu iahturile şi autoturismele de ultimă generaţie.
Ne întrebăm dacă toate insuccesele şi nelegiuirile din România ante-decembristă aparţin doar familiei Ceauşescu. Ne închinăm în faţa martirilor din închisorile comuniste, pe care nu Ceauşescu i-a trimis acolo, deşi a avut şi el limitele sale în gestionarea României, ca şef de stat.
Astăzi suntem slugi la noi acasă, slugile tuturor escrocilor din ţară şi străinătate sub imperativul comerţului „COŢCAR”.
La cinci ani de la asasinarea lui NICOLAE CEAUŞESCU, distrugerea întreprinderilor, falimentarea lor, au născut marele flagel: ŞOMAJUL, împotriva căruia s-a pronunţat continuu MARELE CONDUCĂTOR AL ROMÂNIEI.
Construcţia de locuinţe pentru oamenii muncii, una din marile realizări ale epocii „NICOLAE CEAUŞESCU”, astăzi este numai o amintire.
Trebuie să mai adaug în încheiere că deşi a avut şi greşeli, NICOLAE CEAUŞESCU a fost cel mai devotat fiu al poporului român. El a avut în vedere omul şi dezvoltarea generală a societăţii, mai ales dacă avem în vedere evoluţia politică, social – economică, culturală, infracţională postdecembristă.
Prof. Virgiliu Cercelaru, publicist
