O nouă conducere la Liga Studenților

655

Membrii Ligii Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu au participat în data de 17 noiembrie 2017, la Adunarea Generală a organizației studențești. Aceștia s-au întâlnit pentru a alege noul Consiliu Director al organizației, moment care a coincis cu sărbătorirea Zilei Internaționale a Studentului, zi care a fost declarată oficial în anul 1941, de către Consiliul Internaţional al Studenţilor.

Evenimentul s-a desfășurat în sala „Horațiu Mălăele” din Campusul Studențesc Debarcader, unde au participat voluntarii din Liga Studenților, foști voluntari ai organizației, dar și reprezentantul Universității „Constantin Brâncuşi”, dna. conf. univ. dr. Cornelia Tomescu-Dumitrescu, prorector responsabil cu domeniile Monitorizare, Studenți, Comunicare și Relații Publice.
În urma alegerilor, cele 9 funcții din cadrul Consiliului Director LSUCB sunt ocupate de următorii studenți, după cum urmează: BLIDEA ROBERT ANDREI – Președinte, TOMESCU TEODORA VALENTINA – Secretar General, BRÎNZAN ANDREI ȘERBAN – Director Departament Resurse Umane, FRĂȚILESCU MIHAELA – Director Departament Fundraising, HAIDĂU ȘTEFANIA – Director Departament Educațional, CHILOM DIANA – Director Departament Relații Publice și Comunicare, STAN ROBERT VASILE – Director Departament Logistică, PREDESCU MARIUS – Director Departament Entertainment și DRONDOIE ANDREEA MĂDĂLINA – Director Departamentul de Sport și Sănătate.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here