O nouă serie de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

726

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul 10 din acest an, cu plecare în perioada 9 – 12 iulie 2016. Noua serie de bilete de tratament are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Neptun, Olăneşti, Saturn, Vatra Dornei.

Peste două sute de pensionari din județul nostru vor pleca la tratament în luna iulie. Biletele repartizate, cât și cele rămase nerepartizate, se eliberează în zilele de 27, 28, 29, 30 iunie si 04 iulie, conform programului de eliberare afișat la sediul Casei de Pensii, cât și pe pagina de internet a instituției; titularii se pot prezenta pentru ridicarea biletelor având asupra lor cuponul de pensie pe luna anterioară plecării în stațiune, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată, iar locurile ce nu vor fi valorificate se vor redistribui pe 5 iulie. Pentru această serie au rămas două locuri nerepartizate care se pot elibera la cei interesaţi de stațiunea Moneasa.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, iar din septembrie 2015 a devenit obligatoriu folosirea cardului de sănătate, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here