Odată cu vremea bună, Au sosit şi berzele

774

Dacă în anii trecuţi am fost la Şomăneşti  să văd evoluţia puilor de barză  de la depunerea ouălor şi clocitul acestora, anul acesta ocupat cu problemele cotidiene, şi nu în ultimul rând, cu vremea capricioasă  nu am mai trecut  pe la acestea.

Până când am citit un articol dintr-un ziar central cum că au şi sosit într-o localitate din judeţul Argeş prima dată bărzoii începând de îndată să-și repare cuiburile să aştepte şi berzele iar mai apoi să plece după hrană ori să se odihnească dacă este să ne luăm după ruta de migraţie şi nu în ultimul rând, lungimea ori dificultatea acesteia.
Îmi zic atunci ca şi în anii trecuţi „ia să văd eu dacă au început să apară pe plaiurile gorjene şi dacă da atunci cum se comportă”, iar dacă se poate să le fac chiar câteva fotografii. Dar iarăşi o serie de lucruri m-au făcut să nu pot ajunge pe plaiurile simpaticelor zburătoare doar zilele trecute am avut drum prin acele locuri chitit să le imortalizez „activităţile” ca să-i spunem aşa.
berze (2)Ajuns la faţa locului am constatat că o parte dintre berze veniseră deja, iar unele chiar începuseră să-şi „deretice” cuiburile, iar altele mai harnice chiar să-şi clocească ouăle. Localnicii aflaţi la faţa locului mi-au povestit că plecarea din toamna anului trecut s-a făcut după un fel de „adunare generală” când toate sau aproape toate s-au strâns şi într-un cor de clămpănituri de-ale lor (care după cum vă povesteam şi pe atunci aveai impresia că bate cineva o toacă ce rezonează în zeci de ecouri) au plecat împinse de instinctele lor ancestrale spre zonele unde să-şi petreacă anotimpul rece pentru ca odată cu sosirea primăverii să facă drumul înapoi spre cuiburile părăsite în toamnă.
După felul cum povestesc localnicii se vede că îndrăgesc aceste înaripate unele dintre ele coborând din cuiburi în curţile oamenilor şi nu de puţine ori mâncând la una cu găinile ori cu celelalte orătănii. Tot cu această ocazie un localnic mi-a istorisit că în urmă cu mai mulţi ani dintr-un cuib a căzut un pui de barză berze (3)în curtea unei bătrâne. Aceasta l-a îngrijit dându-i de mai multe ori pe zi de mâncare chiar peştişori ori brotăcei pe care-i prindeau copiii de la apa din apropiere. După ce s-a înzdrăvenit pentru a-l cunoaşte bătrâna l-a vopsit pe spate şi burtă cu roşu, iar toamna când berzele au plecat şi „cea roşie” şi-a luat zborul cu ele după ce exersaseră laolaltă. Odată cu celelalte a venit şi barza roşie după cum era cunoscută de localnici care şi-a făcut cuib într-unul din cele părăsite a crescut o nouă generaţie de înaripate şi a plecat în migraţie pe traseul lor bine cunoscut.
Dar în primăvara următoare nu s-a mai întors lungimea traseului, epuizarea ori cine ştie ce alte pericole ascunse răpunând-o pe drum. Şi la ora actuală localnicii îşi mai aduc aminte despre povestea berzei roşii numită aşa cum vă spuneam după culoarea cu care fusese vopsită de bătrână pentru a o recunoaşte.
Istorioara se poate constitui şi ca o confirmare că indiferent de lungimea şi greutatea rutelor de migraţie berzele revin exact pe acele locuri de unde au plecat toamna anunţându-şi vesele prezenţa printr-un veritabil cor de strigăte ori clămpănituri din cioc specifice.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here