Societate

Omenirea stă pe un butoi cu pulbere

 | 02 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Asistăm cu mare îngrijorare la acest început de mileniu III, la o escaladare a luptelor pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă pe Glob şi de supremaţie a marilor puteri, de unde a apărut şi tendinţa tot mai pronunţată de modificări teritoriale pe tabla de şah a omenirii. În acelaşi timp din ciudate şi varii interese se observă şi o exacerbare a naţionalismului deşănţat, cu precădere în Europa, simultan cu extinderea şi intensificarea terorismului islamist la scară planetară. Or astfel de mişcări de forţă, de provocări revansard-extremiste şi atacuri teroriste de o amploare fără precedent, nu fac altceva decât să ameninţe grav stabilitatea şi pacea pe toate meridianele Lumii.

Semnatura eletronica CertDigital

Şi focarele de confruntări şi conflicte se întind de la Atlantic, peste Europa, Lumea arabă şi Asia, până la Oceanul Pacific, de la zona Artică a Polului Nord şi până la regiunea Antarcticii sau Polul Sud. Adică lumea se mişcă într-o direcţie greşită, reamintindu-ne din păcate de fantomele şi catastrofele trecutului, dar mai ales este vorba de o nemărginită teamă la cele ce se pot întâmpla (nenorocirile prezentului se ţin în lanţ!) din pricina lipsei de înţelepciune, comunicare şi încredere între cei ce au fost mandataţi în calitatea lor de lideri statali să răspundă de destinul popoarelor lumii. Bunăoară, dacă ne referim numai la zona bătrânului nostru continent, o să constatăm ca mulţi analişti de politică externă, inclusiv din România, văd în Rusia a fi capul răutăţilor(vezi intervenţiile militare din Ucraina, Siria, etc). În cazul ţării noastre sunt şi motive întemeiate, dacă avem în vedere că mereu ne-am fript de-a-lungul veacurilor, în relaţiile noastre deloc amabile cu Imperiul Rus şi cu Uniunea Sovietică. Numai că, privind obiectiv lucrurile până la capăt şi evoluţia evenimentelor din această zonă fierbinte din Estul şi sud-estul Europei, avem a constata că şi relaţiile României cu fostele imperii-otoman, habsburgic, austro-ungar, dar şi cu Reichul lui Hitler au fost tot într-un raport de “vasalitate” sau de slugă la stăpân pe pământ românesc. Aşadar, ne place ori nu ne place de Rusia, ar trebui să acceptăm o relaţie mai pragmatică cu această ţară, cu precădere economică şi diplomatică, ceea ce ar detensiona actuala situaţie existentă între cele două ţări, mai ales că avem şi modelele de politică externă oferite de Polonia, Ungaria, Cehia, Serbia sau Bulgaria, adică de relaţii reciproc avantajoase cu Rusia, cu precădere în plan economic şi după căderea comunismului.
Din păcate, România a preferat o altfel de politică cu “marele vecin” de la Răsărit, iar consecinţele nu sunt deloc favorabile ţării noastre, cu atât mai mult în aceste momente fierbinţi ce pun într-un real pericol pacea şi stabilitatea în regiune, chiar dacă ţara noastră face parte din UE şi NATO, Rusia fiind considerată şi duşman al României. Or, a ne crede mai importanţi decât suntem este o gafă de proporţii în politica externă, fie până la urmă dependenţa şi de noii stăpâni din Occident, se uită atât de uşor ca pe vremea ”odiosului” Ceauşescu eram totuşi pe cai mari în diplomaţia românească, existând o independenţă şi un echilibru de negociere externă(şi nu numai) cu şi între Moscova, Washington, Pekin, Tel –Aviv, etc, adeseori avantajoase pentru România, chiar dacă şi atunci se găsea la răscruce de vânturi la fel de periculoase. Altfel, ne străduim noi a le dovedi aliaţilor cât suntem de fideli unor angajamente, numai că dincolo de orice declaraţii, trebuie să ai în vedere şi propriile viziuni şi interese, în condiţiile în care şi alţii procedează la fel. Cum bunăoară şi preşedintele Obama, înainte de a-şi isprăvi mandatul a avut grijă să avertizeze că spaţiul maxim de interes al SUA va deveni Pacificul. Or, după o astfel de declaraţie, trebuie ca să fii prost a nu pricepe că americanii se vor dezangaja treptat din conflictele Orientului Apropiat şi Mijlociu, cedând spaţiul în favoarea Rusiei şi Germaniei, în condiţiile în care Anglia şi Franţa nu prea au lăsat acolo, în urma lor, ”amintirile cele mai frumoase”. În plus, escaladarea mişcărilor naţionalist-extremiste din Europa, dar nu numai, au ca ţel principal fărâmiţarea puterii statelor mari, însuşi englezii fiind surprinşi că irlandezii şi scoţienii umblă după independenţă, apelând la referendumurile populare pentru a se deslipi de GB.
La fel în Spania au loc mari frământări şi deloc uşoare, de vreme ce Catalonia este deja pe punctul de a-şi dobândi deplina autonomie, după cum nici în Belgia sau în Canada acţiunile pentru secesiune nu s-a potolit.
O situaţie specială au creat mişcările separatiste din Orientul Apropiat şi Mijlociu provocate şi din motive etnico-religioase(vezi ISIS, kurzii,etc), declanşându-se adevărate dezastre umanitare, mai ales după ”primavera arabă”. Iar de aici, aveau să urmeze valurile de emigranţi, dar şi sângeroasele atacuri teroriste ce lovesc Europa(vezi Turcia, Franta, Rusia, Belgia, Spania, s.a.),UE fiind adusă în pragul destrămării, surprinzător englezii dorind şi ei să se desprindă de Uniunea Europeană. În schimb, la polul opus se fac uniuni intercontinentale, cu scopul de a face faţă concurenţei statelor foarte puternice din punct de vedere economic, iar cel mai elocvent exemplu de cooperare este BRICS, însemnând Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud., în vreme ce ţări precum Germania, SUA, Vietnam, China, etc sunt adeptele unităţii monolitice, respingând categoric orice fel de modele de autonomie şi secesiuni intrastatale. Şi din acest punct de vedere trebuie combătute cu toată fermitatea manifestările iredentist-sovine, revansarde din România, cu atât mai mult cu cât unii lideri şi politicieni maghiari din Transilvania, cu sprijinul făţiş al autorităţilor de la Budapesta, dar şi al cozilor de topor din interiorul ţării noastre, nu contenesc a pune paie pe foc pentru destabilizarea şi dezmembrarea României, îndopându-i permanent pe etnicii maghiari din Ardeal cu iluziile deşarte ale autonomiei.
Dar dincolo de disputele şi conflictele pentru conturarea noilor centre de putere în lume, a apărut, fără îndoială, şi cel mai perfid flagel pentru omenire-terorismul jihadist.
Alimentate din disputele mai degrabă religioase, din frustrare şi răzbunare, dar şi din sărăcie şi frică, principalele grupări islamice(Al Qaida, Fraţii musulmani, ISIS, etc), au pornit o sângeroasă campanie împotriva creştinătăţii şi lumii democratice, mai cu seamă în Europa, paradoxal fiind dotate cu armament şi logistică chiar din interiorul statelor căzute victimă atacurilor teroriste, de către grupările extremiste sau de tip mafiot, împânzite peste tot. Iar în această privinţă, doar Israelul a tras cu ani în urmă alarmă, vizavi de cele ce se puneau la cale, chipurile, în numele lui Allah, motiv pentru care acest mic stat iudeic are şi o istorie foarte bogată de conflicte cu ţări din lumea arabă, precum Egiptul, Siria, ş.a.m.d. Şi acum iată cum tirania islamică a inflamat toată Europa, căci după dezastrele din Orientul Apropiat şi Mijlociu(vezi Irak, Afganistan, Libia, Siria, Liban, Egipt, etc) s-a ”încoronat” şi aşa-zisul Stat Islamic, devenit principalul focar al terorismului internaţional, ameninţând nu doar Turcia ca ţară vecină, ci şi alte ţări din regiunile apropiate, precum Grecia, Macedonia, Albania, Bulgaria, Serbia, Ungaria, R. Moldova, chiar şi România. Iar de aici ofensiva continuă spre toată Europa, având ca dovadă imprevizibilele atacuri teroriste ce au aruncat bătrânul nostru continent într-o întunecată şi permanentă panică. În plus, pe fondul radicalizării islamismului, Europa trebuie să facă faţă şi unor migraţii masive, ceea ce avea să determine o serie de ţări, bogate sau mai sărace să ia cuvenitele măsurile de prevenţie, menite a stopa cât de cât pătrunderea “musafirilor” nepoftiţi în spaţiul european. Altfel spus, în locul
“podurilor de flori” s-au ridicat garduri de sârmă ghimpată la graniţele Ungariei, Macedoniei, Greciei, Serbiei, Croaţiei, Sloveniei, etc, deşi cu sau fără garduri, Spaţiul Schengen nu mai valorează două parale, de vreme ce primul val de refugiaţi islamici deja circulă liberi prin aceste teritorii, având grijă mai ”marii” stăpâni din UE să impună statelor- membre principiul acceptării de cote de refugiaţi, uitându-se subit de nevoia de apartenenţă la acest mult discutat”spaţiu”a unor state europene, inclusiv România.
Or, atunci care o mai fi rostul Schengen-lui, sau explicaţiile se pot opri mai degrabă la o vădită “jmecherie” de şantaj a celor ce se află instalaţi la frâiele puterii de decizie ale UE (vezi cazurile României şi Bulgariei), adică să închidă porţile de intrare ţării noastre, plus alte şi alte restricţii impuse, dar în schimb sunt lăsaţi să circule în voie şi nestingheriţi refugiaţii musulmani. De altfel, românii fiind buni creştini şi “democraţi euro-altlantici”, se vede treabă că nu prea au voie să mişte în front, fiind doar slugile de serviciu ale altora, pentru care unii dintre noi ne putem măcar întreba retoric- de ce americanii nu şi-au deschis graniţele pentru a primi şi ei câteva sute de mii de refugiaţi, la cât de mare şi puternică este “doamna America”? Şi apoi nu Washington-ul este scormonitorul de conflicte şi intervenţii militare pe tot mapamondul, în plus Al Qaida, califatul Islamic, dar şi alte”creiere” de unde se comandă astăzi mai toate atentatele teroriste, ar fi crescut cândva, după tot mai multe informaţii, în şi prin “creşele” şi laboratoarele CIA?! Norocul nostru, al românilor, cel puţin pentru moment, ar fi ca hoardele de refugiaţi musulmani nu prea sunt atrase de România, asta nu că nu am avea ce să le oferim, fiindu-le la îndemână până şi sărăcia, dar şi haosul şi proastele obiceiuri ce s-au înrădăcinat în ultima vreme pe meleagurile noastre mioritice. În fine, nu trebuie pierdute din vedere nici zonele de conflicte mocnite din Estul şi Sud-estul Asiei determinate de mai vechile dispute teritoriale, dar şi de contradicţiile politice de sistem( vezi Rusia-Japonia, India-China, Peninsula Coreea, etc), după cum în ultima vreme asistăm şi la o tensiune în creştere pe axa Moscova-Ankara, după ce Turcia a doborât un avion militar al Rusiei la graniţa cu Siria, laolaltă constituind tot atâtea semnale de alarmă că omenirea stă pe un butoi cu pulbere, odată fiind aprinsă scânteia, ne poate arunca pe noi, pământenii, într-o apocalipsă planetară generală. Iar dacă ne-a mai rămas vreo şansă de scăpare, aceasta nu poate să fie decât la îndemâna celor ce sunt mandataţi de către toate “graiurile” Pământului a răspunde cu luciditate şi înţelepciune, raţional şi cu maturitate de destinele omenirii. Altfel, hăul dispariţiei noastre, fără învingători şi învinşi, este atât de aproape…
Vasile Irod

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL