“Oraşul Reciclării” i-a adus Târgu-Jiului Premiul de Excelenţă

521

Municipiul Târgu-Jiu a obţinut Premiul de Excelenţă în cadrul competiţiei naţionale Oraşul Reciclării. Rezultatul obţinut este unul mulţumitor pentru autorităţile locale, cantitatea de deşeuri colectată selectiv ajungând la circa 120 de tone.

Ediţia din acest an a competiţiei “Oraşul reciclării” a adus la linia de start 45 de oraşe şi municipii participante din ţară. Competiţia s-a derulat în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, iar premiul câştigat de municipiul Târgu-Jiu a fost cel de Excelenţă. Premiul a venit la scurt timp după ce în luna iulie a acestui an, Institutul pentru Politici Publice a oferit municipiului Târgu-Jiu cinci stele pentru serviciile de salubrizare. Distincţia primită în acest an în cadrul competiţiei Oraşul Reciclării este una mai importantă faţă de ediţia trecută, când Târgu-Jiul a obţinut Premiul pentru Trâmbiţare.
“Este un proiect care, pe an ce trece, ia o amploare mai mare. Criteriile competiţiei au fost foarte clare, iar noi am reuşit să obţinem Premiul de Excelenţă. Premiul I a fost obţinut de oraşul Sinaia, pe locul II s-a aflat municipiul Mediaş, iar pe locul III Câmpia Turzii. Tindem către podium, la anul. Cantitatea colectată în acest an a fost de 121 de tone de deşeuri colectate selectiv, din care peste 55 de tone au fost deşeuri de plastic, iar restul de carton şi hârtie”, a declarat Ionuţ Jilăveanu, şef Serviciu Gospodărie Comunală, în cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

Problemele vor fi remediate
Autorităţile locale şi operatorul de salubritate vor face eforturi pentru ca la ediţia de anul viitor a competiţiei Oraşul Reciclării, municipiul Târgu-Jiu să prindă un premiu mai important.
Pentru acest lucru, se vor lua măsuri de remediere a problemelor întâmpinate privind colectarea selectivă a deşeurilor în rândul populaţiei din municipiu. “Se poate observa că noi, de la an la an, ne-am îmbunătăţit serviciile şi vrem să găsim soluţii pentru ca oamenii să fie mulţumiţi de serviciile de salubrizare. Prin Premiul de Excelenţă obţinut în acest an s-a recunoscut şi munca pe care am depus-o în ultima perioadă. Noi chiar am înfiinţat un departament special pentru colectarea selectivă, şi am avut câte un om care a mers din poartă în poartă pentru a oferi informaţii cetăţenilor cu privire la modul şi importanţa colectării selective a deşeurilor. Cantitatea de deşeuri ar putea fi mai mare la anul, dar avem probleme cu cei care răstoarnă clopotele, acelea în care se aruncă deşeurile în mod selectiv. Suntem pe drumul cel bun”, a declarat Luis Popa, administrator în cadrul societăţii Polaris.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here