Societate

Paul Andronic, campionul de la Rânca

 | 16 iunie 2015, 00:01 | 0 comentarii | 

Cea de-a treia ediţie a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop – Cupa Gorjului s-a desfăşurat la Rânca, în acest sfârşit de săptămână. Organizarea a fost bună, vremea pe măsura aşteptărilor participanţilor, iar traseul excepţional pentru a-i determina pe concurenţi să arate ce pot. În acest an, Paul Andronic şi-a adjudecat victoria Cupei Gorjului.

Semnatura eletronica CertDigital

Potrivit autorally.ro, Paul Andronic este campionul competiţiei Cupa Gorjului, întrecere care a văzut mai multe abandonuri dintre favoriţi, între care şi liderul clasamentului general, Ovidiu Zaberca, Lucian Răduţ, cel care a dominat ziua de sâmbătă  sau italianul Armando Battocchi. Andronic, cel care nu s-a remarcat în antrenamente, a ieşit la rampă în prima manşa din concurs.
Paul Andronic a fost cel care a profitat de toate problemele adversarilor, pilotul Autotehnica reuşind să-şi facă un frumos cadou de ziua lui, care a fost joi, şi a pus capăt secetei de victorii, care data din octombrie 2012.
El preia totodată şi şefia clasamentului general, unde ia un avans de 12 puncte în faţa fostului lider, Ovidiu Zaberca. Cornel Gărdean face şi el un salt important în acest clasament, unde este al treilea, cu un punct în faţa lui Răduţ, după al doilea podium în trei curse.
M.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL