Persoanele imobilizate la pat, transportate gratuit la analize

555

Noutăţi în domeniul medical. Potrivit unui proiect de lege care va modifica pachetele de servicii medicale şi Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015, se doreşte creşterea accesibilităţii asiguraţilor la servicii medicale paraclinice şi la unele servicii de îngrijiri medicale la domiciliu.

În pachetul de bază a fost introdus un nou serviciu, respectiv transportul dus-întors, la laboratorul de investigaţii paraclinice şi de la laborator la domiciliu, pentru asiguraţii imobilizaţi la pat, pentru efectuare de investigaţii medicale paraclinice în ambulatoriu recomandate de medicii de familie sau medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate clinic, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. De asemenea, de acum înainte, procedeul de ventilaţie noninvazivă – din cadrul pachetului de servicii de bază pentru îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu – se poate efectua şi sub supravegherea medicului pneumolog care îşi desfăşoară activitatea într-o formă legală la furnizorul de îngrijiri medicale la domiciliu/îngrijiri paliative la domiciliu (în prezent se efectuează sub supravegherea medicului cu specialitatea anestezie şi terapie intensivă, medicului specialist de medicină de urgenţă, medicului pneumolog cu atestat în Managementul general, clinic şi terapeutic al tulburărilor respiratorii Somnologie – nivel I şi II şi în Ventilaţie non-invazivă – nivel III).
Prin această nouă hotărâre, au fost aduse unele completări, pentru clarificare, reglementărilor privind suspendarea contractului de furnizare de servicii medicale paraclinice în situaţia în care Casa de Asigurări de Sănătate sesizează neconcordanţe între investigaţiile medicale efectuate în perioada verificată şi cantitatea de reactivi achiziţionaţi conform facturilor şi utilizaţi în efectuarea investigaţiilor, precum şi a reglementărilor privind suspendarea contractului de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu în situaţia în care Casa de Asigurări de Sănătate sesizează neconcordanţe între medicamentele/materialele sanitare eliberate în perioada verificată şi cantitatea de medicamente/materiale sanitare achiziţionate.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here