Peste 7000 de noi volume, în fondul de carte al Bibliotecii Județene “Christian Tell”

623

În cursul anului 2016, fondul de carte al Bibliotecii Județene “Christian Tell” Gorj s-a îmbogățit cu peste 7000 de noi volume, ajungându-se la un total de peste 313.000. Toate aceste volume pot fi găsite fie la sediul central al Bibliotecii Județene, fie la Filiala Victoria, Filiala pentru Copii sau Secția de Arte “Iosif Keber”.

Mărirea fondului de carte al Bibliotecii Județene ”Christian Tell” s-a datorat în mare parte achiziției de noi volume. S-au primit și donații, însă nu în număr foarte mare. “La sfârșitul anului 2016, fondul nostru de carte număra 313.513 volume. Am achiziționat în cursul anului trecut peste 7.400 de volume. În achiziționarea celor peste 7.000 de volume s-a ținut cont și de preferințele cititorilor. Caracterul unei biblioteci județene este enciclopedic și atunci noi chiar ne străduim să achiziționăm volume din toate domeniile, dar pentru că ne adresăm utilizatorilor noștri, beletristica reprezintă un procent important din totalul achizițiilor de carte. Avem și o colecție bună de periodice, de noutăți…Așteptăm ca lumea să vină să le valorifice. Cred că ar trebui să se gândească că ar putea face o economie utilizând biblioteca, atât una financiară, cât și una de spațiu pentru că ți se adună cărțile pe acasă și la un moment dat nu mai ai unde să le depozitezi. Ar trebui să utilizeze mai mult biblioteca pentru că este un câștig mult mai mare, pe lângă plăcere. Avem și donații. Anul trecut, am primit 613 volume. În general, este vorba de autori locali. Depinde și de producția editorială din anul respectiv”, a precizat Olimpia Bratu, managerul Bibliotecii Județene “Christian Tell”. În ceea ce privește numărul utilizatorilor bibliotecii, acesta a scăzut puțin în 2016, asta din cauza închiderii pentru câteva luni a Filialei pentru Copii. A crescut în schimb numărul beneficiarilor programelor și proiectelor educative derulate de instituție. “Am avut anul trecut o perioadă în care Filiala pentru Copii nu a funcționat, de aceea avem o cifră mai mică la utilizatorii activi – 8.256, însă am compensat cu activitățile din proiecte, unde am avut 13.456 de beneficiari, ceea ce reprezintă o creștere față de anul trecut, când am avut în jur de 11.000 de beneficiari. Practic, numărul total al utilizatorilor noștri este reprezentat de suma celor două cifre, dar cei 8.256 sunt utilizatori de servicii clasice de bibliotecă, adică de împrumut sau consultare la sala de lectură, iar ceilalți 13.456 sunt participanți la activitățile pe care le-am desfășurat pe parcursul anului, activități care nu au fost deloc puține. Mai exact, programe și proiecte educative pentru populație au fost 115. În cadrul lor au avut loc 286 de activități. Cei mai mulți utilizatori sunt copiii și adolescenții, dar avem și adulți și seniori. Cea mai căutată secție este cea de Împrumut pentru adulți – Beletristică. Aici și frecvența este ridicată, și documentele împrumutate sunt mai multe decât la celelalte secții. Nu stau rău nici Sala de lectură și nici secția Domenii”, a mai precizat managerul Bibliotecii Județene “Christian Tell”.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here