Peste două mii de cazuri de viroze și pneumonii

557

În ultima săptămână a lunii ianuarie s-a înregistrat o adevărată explozie a numărului persoanelor diagnosticate cu viroze și pneumonii. Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, 1.500 de gorjeni au fost diagnosticați cu viroze, la medicul de familie, și 33 au fost internați. Alte 672 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie și 127 au fost internate.

Medicii au anunțat încă de la mijlocul lunii ianuarie că se așteaptă la o creștere semnificativă a îmbolnăvirilor, odată cu schimbarea condițiilor meteorologice.
Astfel, așa cum se anticipase, în ultima săptămână peste două mii de persoane din județul nostru au ajuns la medic și au fost diagnosticate cu viroze și pneumonie. “A crescut destul de mult numărul persoanelor diagnosticate cu viroze și pneumonie. Astfel, în ultima săptămână au fost raportate 1.500 de cazuri de viroze și 33 de internări, dar și 672 de cazuri de pneumonie și 127 de internări. Cei mai afectați au fost copiii, în rândul lor înregistrându-se cele mai numeroase cazuri”, confirmă Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Reamintim faptul că, în săptămâna anterioară, 1.170 de gorjeni au fost diagnosticați cu viroze și 599 cu pneumonie, nu mai puțin de 144 de persoane necesitând internare.

Recomandările specialiştilor
Pentru a evita îmbolnăvirea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj fac precizarea că oamenii ar trebui să-şi ia o serie de măsuri, printre care cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.
De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate.
Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here