Peste o mie de copii din Gorj cresc departe de părinții lor

558

Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, peste o mie de copii din judeţul Gorj trăiesc fără unul sau ambii părinţi, aceștia fiind plecaţi la muncă în străinătate. Statistic vorbind, numărul copiilor care cresc departe de părinții lor este în creștere de la an la an, după cum confirmă purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.

Pentru a reuși să asigure un trai mai bun familiei, mulți părinţi au fost nevoiţi să aleagă drumul străinătăţii, în căutarea unui loc de muncă temporar sau permanent. Astfel, sute de copii au fost privaţi de dragostea şi atenţia tatălui sau a mamei, ori a amândurora. Pentru micuţi, despărţirea de un părinte sau de amândoi este suportată cu greu. Din fericire, minorii intraţi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj beneficiază de sprijinul specialiştilor, pentru a depăşi mai uşor despărţirea de cei care le-au dat viaţă.
“La sfârșitul anului trecut erau înregistrate 925 de familii cu 1.067 de copii unde unul sau ambii părinţi muncesc în străinătate. Un număr de 197 au ambii părinţi plecaţi la muncă în afara ţării. La 750 dintre copii doar unul dintre părinţi este plecat în afara ţării, iar la 120 de copii singurul părinte unic întreţinător de familie monoparentale este plecat la muncă peste hotare. Un număr de 855 de copii, 22 în grija unor asistenţi maternali, iar 42 au ajuns în centre de asistenţă publice sau private”, a declarat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.
Potrivit aceleiași surse, 12 copii lăsați în grija rudelor au sub un an: “pe grupe de vârstă situaţia copiilor este de-a dreptul dramatică, în condiiile în care 12 dintre ei nici măcar nu au împlinit un an. Din cei 584 de băieţi şi 483 de fete care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate 18 au vârsta cuprinsă între 1 şi 2 ani, 155 între 3 şi 6 ani şi 237 între 7 şi 9 ani. Cei mai mulţi copii sunt lăsaţi în grija rudelor (397) au între 10 şi 13 ani”.

Consecințe asupra copiilor…
Specialiştii DGASPC spun că o consecinţă directă a migraţiei părinţilor este cea a privării copilului de afectivitatea parentală şi de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia. În condiţiile plecării părinţilor pe perioade mai lungi şi a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu pot oferi sprijin emoţional şi educativ, aceste două consecinţe pot produce la rândul lor efecte negative în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea psihică a minorului, implicarea în activităţi şcolare şi rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor şi supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură.
Potrivit legii, toţi părinţii care îşi lasă copiii singuri acasă, când pleacă la muncă în străinătate, sunt obligaţi să notifice serviciul public de asistenţă socială de care aparţin, cu cel puţin 40 de zile înainte, şi să desemneze o persoană care se va ocupa de aceştia.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here