Personajele sunt imaginare, orice asemănare de nume este pur întâmplătoare, numai imaginaţia dumneavoastră contează. În vremuri străvechi, piraţii străbăteau mările şi oceanele lumii pe corăbiile lor înspăimântătoare pentru orice căpitan de vas sau matelot de rând. Şi zi după zi, an după an, au semănat teroare pe întinderile oceanului planetar, s-au căpătuit, după care, demodându-se, denumirea de pirat a dispărut din nomenclatorul ocupaţiilor vremii. Piraţii s-au retras care pe unde au putut, să li se piardă urma şi să se bucure de bogăţiile pe care le-au acumulat, punând în pericol viaţa şi libertatea nefericiţilor care au avut nenorocul să le iasă în cale. Marea Neagră şi porturile sale mai puţin cunoscute navigatorilor vremii, constituiau ascunzători potrivite pentru piraţii în retragere, aşa că piraţii, vânaţi în toată lumea, au profitat, ajungând chiar până la porturile Dunării de Jos, unde s-au stabilit fără teamă de braţul înarmat al legii. Se presupunea că sămânţa de pirat a dispărut după secole, piaraţii mai apăreau doar în romane sau în filme inspirate din viaţa tumultoasă a celor care au ales un drum total în afara legii. Dar iată că presupunerile au fost greşite, piraţii moderni există, sămânţa vechilor piraţi nu s-a risipit. De la comandanţi de vase(acum foşti) şi până la mateloţi de rând, urmaşii piraţilor au întreţinut activitatea din branşă, la început prin inofensiva contrabandă care alimenta piaţa neagră şi „bişniţa” perioadei comuniste, până la devalizarea flotei comerciale, culminând cu vânzarea flotei comerciale, până la ultimul vas. Grupul de piraţi moderni responsabili de „ evaporarea” unei flote despre care ştiam de la orele de geografie din şcoala gimnazială că se numără printre primele din lume şi-a făcut treaba în linişte, sub aripa şi cu complicitatea legii. Şeful dovedit al neopiraţilor, un marinar cu viziune, care, paradoxal, cu un ochi nu prea vede (ca orice pirat care se respectă), iar cu celălalt vede numai ce vrea, s-a retras, după modelul vechilor piraţi, lângă o apă mai mică şi a început, abandonând jaful pe apă, jaful terestru, mult mai facil şi mai bine reprezentat. Curaj, tupeu, o echipă loială formată din fraţi, gineri şi nepoţi plus personal cooptat, şantajul mascat, legături strânse cu oameni ai legii bine aleşi şi bine amplasaţi, iată secretul unei piraterii terestre de mare succes. Contrar presupunerilor cetăţenilor, martori oculari ai unui deceniu de jaf, eşafodajul construit de piraţi, începe să se clatine. Şi dacă se clatină, se poate prăbuşi, sau, îşi poate reveni, depinde de factori interni sau externi, forţe deloc neglijabile, însă greu de previzionat. „Vom trăi şi vom vedea”, zice gorjeanul, om dintr-o bucată şi cu frica lui Dumnezeu, iertător, dar până la un punct. De pe malul Jiului, acum limpede şi curat, cetăţenii cinstiţi şi corecţi, încearcă să înţeleagă epopeea piraţilor contemporani şi nu prea reuşesc, aşa cum nu reuşesc să înţeleagă cum un conducător, ales cumva, îşi doreşte „Parlamentul său” şi „Guvernul său”! Ce nu a reuşit să înţeleagă conducătorul este că şi Parlamentul şi Guvernul, sunt ale noastre.
A. Pop
