Plângere la Protecția Consumatorului Gorj pentru un polidisc garantat de Dedeman

1028

Radu Gheorghe din Târgu-Jiu a sesizat, joi, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Gorj nemulțumit că angajații Dedeman, magazinul din municipiu, îl pun să plătească acum mai mult decât valoarea unui obiect achiziționat de aici, deși produsul este încă în garanție.
Mai exact, cetățeanul susține că a achiziționat un polidisc de la acest magazin pe 11 decembrie 2014, obiectul având o garanție de 2 ani de zile. Polidiscul s-a stricat în februarie, iar posesorul s-a adresat unității pentru a i se repara polidiscul aflat încă în garanție. Obiectul care costase însă 349 de lei ajunge astfel la reparat, în timp ce fractura aterizează tot la cumpărător, asta fiind anunțat telefonic că trebuie să plătească pentru polidiscul reparat, aflat în garanție, 409 lei.

DSC_0201Reparație, contra cost
“Am încercat să le explic salariaților de la Dedeman că obiectul este în garanție și este posibil să plătesc reparația lui mai mult decât m-a costat acesta la cumpărare. Respectivii au dat însă din umeri și au spus că eu sunt de vină pentru că l-aș fi suprasolicitat. Eu pot spune că nu am luat polidiscul să îl țin în vitrină, evident că l-am folosit și astfel s-a și stricat. Este însă în garanție și consider că trebuie să primesc obiectul reparat fără să plătesc pentru acesta”, spune Radu Gheorghe care așteaptă ca CJPC Gorj să sancționeze magazinul, iar obiectul său să ajungă la posesor în stare de funcțiune.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here