Post vacant la Unitatea Militară Budieni

1073

Unitatea Militară 01541 Budieni din judeţul Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de muncitor calificat I (electrician de întreţinere şi reparaţii) la Formaţiunea de cazarmare pentru Cazarma 880 Budieni. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este 3 ianuarie.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de execuție, vacante de muncitor calificat I (electrician de întreţinere şi reparaţii) la Formaţiunea de cazarmare pentru Cazarma 880 Budieni sunt: nivel studii – medii; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 9 ani şi 6 luni.

Concurs în ianuarie
Concursul pentru ocuparea acestui post vacant se va organiza conform calendarului următor: 03 ianuarie 2017, ora 16.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 16 ianuarie 2017, ora 10.00: proba scrisă; 23 ianuarie 2017, ora 10.00: proba practică; 30 ianuarie 2017, ora 10.00: proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile la sediul Unității Militare 01541 Budieni, Satul Copăcioasa, Comuna Scoarţa, Judeţul Gorj, telefon 0253/215.362.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here