Predicțiile lui Ponta despre evenimentele ce pot schimba scena politică

560

Deputatul Victor Ponta a identificat cinci evenimente majore, care vor avea loc în următoarea săptămână și care, în opinia sa, vor schimba scena politică internă în mod major. Acesta spune într-o postare în mediul online că numirea unui nou șef în fruntea Serviciului de Informații Externe nu mai poate fi amânată, o eventuală tărăgănare în luarea unei decizii de către Liviu Dragnea nefiind decât „un gest iresponsabil”. Al doilea eveniment îl reprezintă moțiunea pe care liberalii o depun contra Guvernului Dăncilă, fostul premier fiind de părere că aceasta nu este pregătită temeinic. Ponta spune că România are nevoie de un Guvern competent în perspectiva anului viitor, când țara noastră va prelua președinția Uniunii Europene, dar moțiunea liberalilor nu va fi susținută de Pro România pentru că „este total greșită și neserioasă”.
Ponta a identificat și al treilea element major ce va influența scena politică. În opinia sa, președintele Klaus Iohannis va trebui să o demită pe Laura Codruța Koveși din fruntea DNA pentru a pune în aplicare decizia Curții Constituționale. Tot în următoarele zile este așteptat și verdictul în dosarul lui Liviu Dragnea, deputatul de Gorj spunând că nu poate să anticipeze o sentință. În cazul unei condamnări însă scena politică se va complica și mai mult, e de părere fostul premier. „Dacă Dragnea va fi condamnat a doua oară va încerca să declanșeze suspendarea lui Iohannis. Eu am trăit momentele 2007 și 2012 și îi sfătuiesc pe foștii mei colegi din PSD să se gândească bine înainte de a-l urma pe Liviu Dragnea în această aventură politică – să acționezi pentru niște principii (chiar dacă pierzi) este de înțeles; să arunci țara în haos pentru supărarea și problemele personale ale lui Liviu Dragnea reprezintă o eroare pe care PSD o va plăti chiar mai scump decât pe cea din 2007. În cadrulhttps://www.facebook.com/hashtag/proromania?source=feed_text Pro România am discutat și stabilit cum ne vom poziționa în toate aceste teme importante. Chiar dacă suntem puțini parlamentari vocea și votul nostru contează. Vom face ceea ce credem noi că este “Pro România” și sunt convins că mulți oameni vor fi de acord și alături de noi!”, susține Ponta.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here