Societate

Preşedintele vrea în vacanţă

 | 15 decembrie 2015, 00:00 | 1 coment | 

Un comunicat al Preşedinţiei României anunţă, sec şi lapidar, delegarea de către dl. Klaus Iohannis a domnului Premier Dacian Cioloş să reprezinte ţara la Consiliul European de iarnă, în perioada 17-18 decembrie 2015. Comunicatul arată că delegarea este posibilă în baza art. 80 alin 1. din Constituţie, conform principiilor de cooperare loiale dintre autorităţile statului, nu explică însă şi motivul pentru care s-a recurs la o asemenea măsură, de neînţeles, atâta timp cât tematica principală a întâlnirilor de la Consiliul European, de această dată, o constituie politica externă. Cu atât mai greu de înţeles este decizia Preşedintelui de a nu participa la întrunire cu cât, fostului Premier, Victor Ponta, senator de Gorj, îi fusese interzisă cu desăvârşire participarea la orice fel de întâlnire în cadrul Consiliului European, dl. Iohannis considerându-se singurul îndreptăţit să ne reprezinte. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, Preşedintele a luat contact cu lumea mare a Europei şi a constatat că participarea la consilii şi sumitt-uri de tot felul implică ceva mai mult decât poza de grup şi discuţiile neoficiale de pe coridoare, discuţii care, nu presupuneau aportul deosebit al lui Klaus Iohannis. Cunoscătorii în materie spun că, acelea sunt momentele în care şefii de state şi de guverne pot da adevărata măsură a isteţimii lor, oportunităţile din discuţiile neoficiale fiind cu mult mai mari decât acelea din plenul întâlnirilor.
Dacă ar exista o rubrică referitoare la avantaje obţinute în urma discuţiilor neprotocolare, cu glume, zâmbete şi înţepături colegiale, ar trebui completată cu „la noi, nu este cazul”. Aşa că, dl. Preşedinte, sătul de situaţiile stânjenitoare de care avea parte la fiecare întâlnire, putem presupune că îl chemă pe Premier, o figură cât de cât cunoscută în mediile europene şi îi ceru: „Măi, al mic, ce zici, nu te duci tu în locul meu, că îi ştii mai bine pe domnii ăia? Vezi tu ce faci, te descurci, că nu e mare lucru”. Iar domnul Dacian Cioloş s-ar fi conformat, dornic de o experienţă nouă şi de calitatea supremă în reprezentarea naţiunii române la cel mai înalt for al Europei Unite. O întrebare, o curiozitate pentru toţi românii pluteşte în aer: „Unde este Prima Doamnă?” La începuturile aventurii prezidenţiale ale cuplului Iohannis, domnul Preşedinte îşi prezenta consoarta ca pe un sprijin, făcându-i onoarea să îl însoţească peste tot unde este posibil. Criticată fiind că nu se implică nicidecum în activităţi sociale şi caritabile, Prima Doamnă a fost văzută de marele public ultima oară, pe un teren de tenis din Sibiu, unde le împărţea bombonele tinerilor sportivi, încercând să îi energizeze şi să îi ţină cât mai aproape de bazele sportive.
Adevăraţii sportivi se întorc mereu pe terenurile de sport, cât despre energizare, aceasta nu a mai avut loc, căci copiii au dus dulciurile acasă şi le-au aşezat în vitrină, cu eticheta „Bomboane de la Prima Doamnă”.
Putem presupune că şi lipsa sprijinului consoartei ar fi un motiv pentru apatia Preşedintelui şi pentru practicarea probei sportivă la care excelează în ultimul timp, denumită fuga de răspundere şi lipsa de împlicare în adevăratele probleme ale ţării. Fostul Preşedinte, oportunist ca de obicei şi trebuie să recunoaştem, mult mai isteţ decât majoritatea politicienilor de pe piaţă, îl taxează pe noul Preşedinte pe unde apucă, pe micile ecrane, la întruniri, pe blog şi oriunde găseşte o fereastră deschisă. Atitudinea marinarului place unora, puţini, ce e drept, însă este menită să aducă capital electoral unui personaj despre care, nu credeam că va reuşi să atingă această nemeritată calitate: liber, lber şi vocal, ca de obicei.
A.Pop

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



1 comentariu in “Preşedintele vrea în vacanţă

  1. pai a muncit hotul prea mult…vrea sa se duca intr-o tara unde se dau drumul la artificii?RUSINE PT POPORUL ROMAN…CU ASA LEGI O SA FIE ROMANIA MAI DUSA DECAT CAND AM FOST PE VREMEA LUI CEAUSESCU…ASTIA NE BAGA IN PAMANT!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL