Societate

Prima ediţie a competiţiei “Trofeul Cocoşul de Munte”

 | 09 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Gorjenii iubitori ai drumeţiilor montane au ocazia să participe, în acest week-end, la un eveniment sportiv important, ce se va derula în zona Masivului Piatra Mare. Asociația de Turism Montan “Cocoșul de Munte” din Brașov va organiza în perioada 12-14 iunie prima ediție a competiţiei “Trofeul Cocoşul de Munte”, ce se va desfășura în Dâmbul Morii, Masivul Piatra Mare. Acest eveniment este unul sportiv de tip challenge și reprezintă cea de-a doua etapă din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”.
La acest concurs poate participa orice persoană indiferent de experiență, iar tot ceea ce trebuie să facă este să respecte regulametul competiției. În funcție de experiență se va alege o categorie: Family, Juniori, Elite, Open, Veterani, Feminin. Traseul ales de organizatori este unul de o dificultate medie, iar parcurgerea lui necesită o condiție fizică bună. Categoria Family va beneficia de traseu mai uşor.
Pe lângă raidul montan (drumeția), concurenții vor trebui să facă față și altor probe cum ar fi proba teoretică, unde fiecare echipă, trebuie să răspundă la un set de 15 întrebări de cultură generală referitoare la zona în care se desfășoară competiția. Fiecare membru al echipei va răspunde la câte cinci întrebări, aceasta fiind cronometrată. O altă probă este cea de orientare turistică, iar cea opțională de astă dată, este cea de alpinism, care se va desfășura pe un traseu cu o dificultate redusă, astfel încât și cei mai puțini inițiați să îl poată parcurge fără mari probleme. Pentru aceasta a fost ales un traseu de alpinism din Prăpastia Urșilor. Pentru categoria Family, proba va fi reprezentată de una de noduri folosite în alpinism. În ambele cazuri, evoluțiile concurenților vor fi cronometrate. Sâmbătă seara, la focul de tabără se va desfășura mult iubita probă culturală, o probă așteptată de toţi, unde cei mai îndrăzneți dintre participanți, vor cânta melodii, vor recita poezii și vor pune în scenă o mică piesă (teatru).
Asociația de Turism Montan “Cocoșul De Munte” este o organizație cultural-educativă și sportivă care reunește iubitori ai naturii și pe toți cei interesați în cunoașterea, studiul și ocrotirea naturii din județul Braşov și din toată țara. Această asociaţie are drept scop, cercetarea și educația ecologică, evaluarea și păstrarea patrimoniului natural, pregătirea fizică și intelectuală a membrilor în vederea realizării scopurilor propuse.
I.M.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL