Prinşi, din nou, cu mâţa-n sac! Angajatorii gorjeni, sancţionati “la greu” de ITM

558

Activitatea săptămânală de verificare a patronilor din judeţul Gorj, care fie au salariaţi fără forme legale de angajare, fie nu respectă alte reglementări cu privire la contractele de muncă, este continuată de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. Aceştia au reuşit, săptămâna trecută, aplicarea de amenzi contravenţionale ce se apropie lejer de o sută de mii de lei.

Inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul ITM Gorj au efectuat 26 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. În consecinţă, au fost aplicate în total opt sancţiuni contravenţionale la şapte angajatori, în valoare de 78.500 de lei, amenzile fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003 republicată şi H.G. nr. 500/2011, cu modificările şi completările ulterioare. “Au fost depistaţi patru angajatori care prestau activitate cu şapte persoane fără forme legale de angajare; au fost aplicate patru sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 70.000 de lei. Angajatorii depistaţi cu munca la negru desfăşurau activitate în municipiile Târgu-Jiu şi Motru în domeniul construcţiilor, în Urdari la fabricarea bolţarilor şi în zona Dobriţa la exploatarea lemnului”, se arată în informarea transmisă de ITM Gorj. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii, neînmânarea către salariat a unui exemplar a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii, nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor, neinformarea în scris a ITM Gorj despre încheierea contractului de prestări servicii.

Amenzi de 15.000 de lei şi pe SSM
Sumei de 78.500 de lei ce reprezintă amenzi aplicate de inspectorii de la Relaţii de Muncă pe parcursul săptămânii anterioare, i se adaugă şi o valoare de 15.000 de lei, ce reprezintă sancţiuni aplicate pentru depistarea a 16 neconformităţi la controlul efectuat în teren la 29 de angajatori din judeţul nostru în domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă. Deficienţele legale pentru care s-au aplicat amenzile au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, instruire necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here