Societate

Program, învoiri şi meniu special pentru deţinuţii Penitenciarului Târgu-Jiu

 | 14 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Un număr de două persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu îşi vor petrece Sărbătorile Pascale alături de familii ca urmare a acordării unor învoiri din partea conducerii unităţii de detenţie. De asemenea, toţi deţinuţii vor primi un meniu mai bogat şi diversificat în zilele de Paşte.

Semnatura eletronica CertDigital

Penitenciarul Târgu-Jiu custodiază în prezent un număr de 436 de deţinuţi. Doi dintre aceştia îşi vor petrece Paştele alături de cei dragi. Conform Legii nr. 254/19 iulie 2013, permisiunea de ieşire din penitenciar reprezintă o recompensă care se acordă acelor deţinuţi care au avut o conduită constant pozitivă şi prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni. “Pe parcursul Sărbătorilor Pascale, în limitele prevăzute de lege, deţinuţii vor putea fi vizitaţi de familie. În această perioadă, două persoane vor petrece sărbătorile alături de familii. Aceştia au fost recompensaţi cu permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata a trei zile. Recompensarea acestor deţinuţi a fost fundamentată pe comportamentul constant pozitiv al acestora, participarea la activităţi educaţionale și productive, menţinerea de către aceştia a unei legături strânse cu familia şi acumularea unui număr suficient de credite ca urmare a activităţilor derulate pe parcursul detenţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, Lavinia Lupu.

Calorii pe plus pentru încarceraţi
În afară de cei doi deţinuţi care au primit învoire pentru a-şi petrece Paştele alături de cei dragi, restul celor încarceraţi în unitatea de la Târgu-Jiu, vor primi cu ocazia Sărbătorilor Pascale un meniu diversificat cu mai multe calorii. “Hrănirea persoanelor private de libertate se realizează conform OMJ nr. 2713/C/15.11.2001, care prevede mai multe norme de hrană, specifice diferitelor categorii de persoane private de libertate custodiate de sistemul penitenciar. La nivelul fiecărui penitenciar, persoanele private de libertate sunt alocate la norme de hrană diferenţiat, în principal în funcţie de activităţile pe care le desfăşoară, de convingeri religioase, sau de regimuri alimentare recomandate pe considerente medicale. Normele de hrană diferă între ele prin valoarea calorică şi reţetar, iar meniul este decadal. Astfel, hrana zilnică a persoanelor private de libertate încarcerate în Penitenciarul Târgu-Jiu are o valoare de 2.855 de calorii. De asemenea, cu ocazia zilelor festive, aceştia primesc ca supliment şi drepturile de hrană prevăzute la Norma 12 C1, din ordinul mai sus menţionat, care adaugă un aport de 925 de calorii. Mai precis, în zilele de Paşte, deţinuţii vor beneficia de meniu îmbunătăţit, alcătuit din două feluri de mâncare şi desert, fiind incluse şi ouă roşii şi cozonac”, a mai precizat reprezentanta Penitenciarului Târgu-Jiu.

Activităţi specifice
Tot la nivelul unităţii de detenţie de la Târgu-Jiu, atât în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, cât şi în timpul acestora, în penitenciar se vor desfăşura activităţi care vor presupune implicarea unui număr mare de deţinuţi. Aceste acţiuni vor consta în: organizarea de dezbateri, activităţi de informare, concursuri tematice şi conferinţe referitoare la Sărbătoarea Paştelui; activităţi în cadrul programului special de pregătire duhovnicească pentru Paşte realizat de preotul unităţii; programarea ritmică a spovedaniilor, slujirea Deniilor din Postul Mare şi din Săptămâna Mare, cu accent pe Denia Prohodului din Vinerea Mare; slujirea conform tipicului a Canonului Învierii şi a Sfintelor Liturghii din zilele Paştelui, împărţirea Paştilor şi a Luminii Sfinte la toate camerele de deţinere.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL