Societate

RAR anunţă noutăţi legislative referitoare la ITP

 | 07 februarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Registrul Auto Român (RAR) aminteşte proprietarilor de autovehicule că au fost luate noi măsuri privind Inspecţia Tehnică Periodică (ITP). Astfel, maşinile mai vechi de 12 ani vor avea IPT valabil doar un an, iar pentru autoturismele noi prima ITP se va face la 3 ani de la data primei înmatriculări.

Semnatura eletronica CertDigital

În cazul efectuării Inspecţiei Tehnice Periodice la Registrul Auto Român, sunt necesare următoarele acte: certificatul de înmatriculare al vehiculului sau, după caz, dovada înlocuitoare a acestuia; cartea de identitate a persoanei care prezintă vehiculul la inspecţie, având în vedere că acesta poate fi prezentat de orice persoană; cartea de identitate a vehiculului (CIV) emisă de RAR, în original, pentru vehiculele înmatriculate în România.
Registrul Auto Român acordă Inspecţia Tehnică Periodică şi pentru vehicule străine (înmatriculate în alte state), însă valabilitatea acestui tip de inspecţie este limitată la teritoriul României.

Noutăţi legislative referitoare la ITP
În contextul evoluţiei din ultimii ani a parcului auto naţional au fost luate următoarele măsuri: frecvenţa efectuării ITP pentru autoturismele cu vechimea mai mare de 12 ani, inclusiv de 1 an; prima ITP pentru autoturismele noi este la 3 ani de la data primei înmatriculări.
M.S.

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL