Recomandări de vreme rea de la Prefectura Gorj

571

Începând de ieri, de la orele 13.00 şi până în data de 7 martie 2015, ora 16.00, conform mesajului primit de la Administraţia Naţională de Meteorologie, şi judeţul Gorj se află sub  atenţionare  meteorologică  de  Cod  Galben. Conform  avertizării,  fenomenele  vizate sunt: precipitaţii  importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori. În  intervalul menţionat vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.  Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

„Instituţia Prefectului judeţului Gorj recomandă tuturor gorjenilor să evite pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă, totuşi, deplasarea este necesară, trebuie să se informeze dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate. De asemenea, în aceste condiţii de iarnă, trebuie să-şi echipeze corespunzător autovehiculele. Cei care sunt blocaţi în trafic în afara localităţilor, pe timp de viscol, trebuie să ia următoarele măsuri: să pornească luminile de avarie, să anunţe evenimentul la numărul de urgenţă 112 indicând locul unde au rămas blocaţi; să rămână în autoturism până ce echipele de intervenţie vin să îi salveze; să nu părăsească autoturismul dacă nu văd în apropiere o clădire în care ar putea să se adăpostească; să pornească motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră pentru a menţine cald în interior; să cureţe periodic zăpada de pe ţeava de eşapament; să pornească lumina din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să îi localizeze. Dacă va fi nevoie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj este pregătit să intervină cu un număr de 32 de autospeciale și alte mijloace tehnice, dar și cu 142 de cadre militare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here