Înaintea, dar mai ales după aderarea României la NATO şi UE, noii stăpâni comandă iar autorităţile de la Bucureşti execută fără şovăire. Nu mai contează şi părerile românilor, mai cu seamă că orice schimbare de macaz de la cutumele democraţiei, cu trimitere specială la libera exprimare a opiniilor, se potriveşte ca o mănuşă şi pentru cei ce conduc astăzi România, încălcându-se prin abuzuri de putere Constituţia şi legile ţării.
Şi este dureros să vezi cum se năruie speranţele neamului românesc ce a dat tributul de sânge şi în decembrie 1989, pentru ca viaţa lor, a copiilor şi urmaşilor acestora să se schimbe în mai bine după prăbuşirea regimului comunist. Pentru că încet, dar sigur, cei care au preluat puterea aveau, la rândul lor, să-şi arate colţii, îngenunchind iarăşi poporul.
Că aşa stau lucrurile, avem în faţă realităţile de zi cu zi, iar când «apele se agită» scoţând la iveală incompetenţa, lăcomia, necinstea şi reaua-credinţă a celor ce au aruncat ţara în hăul sărăciei, atunci se poate vedea şi adevărata faţă a democraţiei de paradă, în spatele căreia moliile marii corupţii şi chiar a crimei organizate distrug fără milă, patrimonial şi avuţia naţională, paradoxal, ravagiile provocate fiind susţinute şi protejate de cei ce au puterea în stat. Desigur, în România au fost create pârghiile necesare prin insituţiile de forţă, menite să vegheze la aplicarea legii, şi anume justiţia, serviciile secrete, DNA, ANI, CNA, etc., presupunând şi decizii pe măsură la abuzurile şi ilegalităţile făcute, indifferent de aria şi locul lor de provenienţă sau de hramul pe care-l poartă. Numai că una-i una şi alta-i alta, de vreme ce interesul politic afectează mai mult decât oricând demersurile şi deciziile justiţiei, şi nu numai. Cel puţin, în ultimii 10 ani, justiţia dar şi celelalte instituţii ale statului sunt grav perturbate de existent unui regim politic autoritarist, fiind extrem de dificil, dacă nu imposibil a mai fi apărat adevărul şi spiritual de dreptate în România. Altfel spus, legea nu se mai aplică la fel pentru toţi, ci discriminatoriu şi abuziv, după cum se declanşează butonul de comandă de la Palatul Cotroceni.
Practic, România s-a reîntors la regimul de tristă amintire, când în luarea unor hotărâri judecătoreşti trebuia să se ţină seama de «recomandările» celor ce deţineau puterea. Or, este inadmisibil să vezi şi astăzi cum curg condamnările din toate direcţiile posibile, cu excepţia uneia, unde acţionează grupurile de interese politice şi obscure din prejma preşedintelui Traian Băsescu. Şi se-ntâmplă toată această prigoană şi campanie de persecuţii şi epurări a adversarilor politici, chiar cu sprijinul tacit al PE şi PPE, la care, din păcate, o bună parte din procurorii şi judecătorii din sistemul justiţiei acţionează. Altfel, cum se explică faptul că la DNA zac în sertare sute de sesizări şi plângeri penale trimise de către Guvernul României, vizând fapte grave de corupţie din timpul regimului Băsescu – Boc – PDL, când economia naţională, bugetul pubic dar şi fondurile europene alocate au fost prăduite cu peste 7 miliarde de euro. Iar, când o bună parte a mass-media caută să dea în vileag toate aceste furăciuni, argumentând nelegiuirile în numele dreptului la libera exprimare, atunci i se pune căluşul în gură, adică o altfel de cenzură, mai mult decât atât, este şi sancţionată pentru aşa-zisele «ştiri prefabricate».
Altfel spus, CNA-ul vine şi completează aria de acţiune a DNA şi ANI, urmând la rândul său aceleaşi anume indicaţii pentru contracararea incomozilor mafiei politice din România. Desigur, nu pledăm nici pentru apărarea infractorilor care fac atâta rău statului român şi nici a presei de can-can, cu ziceri scandaloase şi fără acoperire. Dar nici nu poţi să transformi peste noapte în stil de campanie stahanovistă, România într-o ţară de puşcăriaşi, aşa din capriciu şi răzbunare sau pur şi simplu la comandă venită din afară. Adică, vezi Doamne, cum în România, regimul Băsescu, în jurul căruia mişună actele de corupţie, se luptă (!) cu marea corupţie. Şi sunt atâtea cazuri de condamnări pătimaşe şi fără noimă, încât CEDO a anulat hotărârile judecătoreşti date aiurea, pentru care statul român a plătit din 1990 încoace sute de milioane de euro despăgubiri, doar pentru că unii judecători şi procurori, ghidaţi tendenţios, nu şi-au onorat profesionist şi cinstit meseria. Atunci, de ce să plătească statul şi până la urmă amărăşteanul român pentru o decizie incorectă şi nu cei ce cercetează şi dau hotărâri judecătoreşti nedrepte, servind anumite interese, fabricând sau acoperind infracţiuni ? Sau de ce, teribiliştii din justiţie, subordonaţi şi controlaţi direct de la palatul Cotroceni nu vor să vadă şi să cerceteze, bunăoară, jaful mafiei din procesul retrocedărilor, decapitării fondului forestier, abuzurilor cu nemiluita din sistemul de sănătate (cazul Duţă) şi din Poşta Română, decapitării Patrimoniului naţional şi matrapazlâcurile de la ANAF, etc.? Pe de altă parte, de ce nu se doreşte a se descoperi de unde au provenit sutele de milioane de euro- bani negri aruncaţi în campaniile electorale şi modul în care au reuşit «sponsorii» să-şi recupereze cu vârf şi îndesat contribuţiile prin contracte mănoase, supraevaluate cu statul român.
Până la urmă, am ajuns ca în România câinele să fie mai protejat decât fiinţa umană, adică degeaba Constituţia prevde obligativitatea autorităţilor de a garanta cetăţenilor condiţii decente de viaţă. Dar, oare cine mai respectă Legea fundamentală, când însuşi preşedintele ţării o încalcă după bunul plac, iar de la el în jos Dumnezeu cu mila. Iar când, bunăoară, realizatorii de emisiuni RTV, sau unii jurnalişti din presa scrisă, atrag atenţia asupra unor stări de lucruri ce nu sunt normale, pe făgaşul lor atunci imediat, umflân-du-se ficatul în ei de supărare, privilegiaţii regimului, plătiţi generos din bani publici trec la represalii şi în special la amenzi, atât de mari încât celui sancţionat nu-i ajunge simbria pe un an de zile pentru a-şi achita amenda. Păi, în Occident sau în America, unde se zice că democraţia este la ea acasă, dar şi respectarea legii de către toată lumea, formatorii de opinie nu ţin cont, şi critică cu vehemenţă pe cei ce abuzează şi încalcă legea, indiferent că sunt conducători, demnitari, instituţii publice, etc. Pe când la noi, ori trage tot nevinovatul ponoasele, sau cel ce îndrăzneşte să scoată la iveală şi să critice ilegalităţile din sistem, sunt atacaţi într-un stil mârlănesc – marca Traian Băsescu, deşi până la urmă şi polemica face parte din dreptul oricărui individ la libera exprimare. În plus, să fi ajuns România o ţară de infractori, de vreme ce zilnic asistăm la acelaşi circ cu mascaţi al DNA-ului şi trimiteri în judecată pe bandă rulantă? După cum, interceptarea şi ascultarea telefoanelor românilor a redevenit obişnuită de modă veche a statului poliţienesc, unde o convorbire telefonică privată înseamnă de fapt un joc de invective şi scenarii de cercetare penală şi de trimitere în judecată o aşa-zişilor infractori. Chiar mai mult decât atât, se mulează adeseori sentinţa pe astfel de prejudecăţi, «analitice» şi nu pe fapte îndeajuns verificate.
În fine, nu putem să fim de acord nici cu acel tip de jurnalism lipsit de rigoare şi de eleganţa argumentelor aduse în discuţie, după cum oricine încalcă legea trebuie pedepsit exemplar. Dar de aici şi până la a impune sancţiuni şi oprelişti de tot felul, doar pentru că îţi exprimi opinia, înseamnă că tot despre o reîntorcere la cenzură este vorba. Şi pentru că cei ce conduc sau guvernează, dar şi justiţia, având la ei pâinea şi cuţitul, caută să neutralizeze prin tot felul de dedesubturi emisiunile sau pe cei ce dau în vileag în primul rând marile acte de corupţie ale mafiei ce roieşte în jurul clasei politice, dar mai ales în preajma celor ce deţin puterea, fie şi vremelnic în România. Aşadar, mărturisind doar despre câteva din clişeele realităţilor noastre româneşti, poate că vom reuşi a înţelege vreodată că pentru a preîntâmpina cât de cât întâmplări nefericite din societatea românească, rămân obligatorii ca prioritate educaţia şi mentalitatea noastră umană, din păcate, foarte puţin conturate, atât individual cât şi colectiv. Iar în această privinţă, multă dreptate avea Kant care spunea că: «avem la îndemână modele bune şi rele, din care omul poate să aleagă». Într-adevăr le găsim pretutindeni, în şcoală, familie, credinţă, politică, (o mare târfă !) în media, din păcate şi în dezmăţul şi în golăniile străzii, cârciumii, etc. Numai că, e foarte important ce model vrei să tragi la xerox, croindu-ţi într-un fel sau altul viaţa într-o societate atât de buimacă şi nedreaptă. Iar pentru România toate aceste turbulenţe egoist-comportamentale se dovedesc iată, extrem de nocive pentru o reaşezare a acestuia pe făgaşul normal.
Vasile Irod
