Nu încape niciun fel de îndoială că ţara noastră şi-a dorit sincer aderarea la UE, conştientizându-se că românii sunt la fel de europeni ca alţii, dar şi parteneri loiali în Marea Construcţie de pe bătrânul nostru continent. Numai că drumul de integrare nu a fost deloc uşor, fiind vorba pe de o parte de euro-septicismul unora sau altora, iar pe de altă parte occidentalii chiar s-au opus unui proces corect de integrare.
Din aceste motive eforturile de credibilitate, dar mai ales sacrificiile românilor au fost enorme, fiind permanent monitorizaţi şi nevoiţi să cedăm condiţiilor impuse de către tot felul de diriguitori şi decidenţi de la Bruxelles, Strasbourg şi implicit de la mai marii stăpâni de pe la Berlin, Londra, Paris sau alte capitale ale statelor occidentale dezvoltate. Astfel, s-a distrus cu bună ştiinţă economia românească, centrele naţionale de cercetare ştiinţifică, inovaţie şi implementare ale acestora în toate domeniile de activitate, mai cu seamă în industrie şi agricultură. Ne-am redus şi forţele armate, infrastructura şi echipamentele militare, cât despre dezvoltarea şi modernizarea armatei nici că a mai încăput vorba. În plus, de fiecare dată, la orice fel de iniţiative şi necesităţi naţionale, România a fost mai tot timpul auzită, nu şi ascultată, fiind atât de evidente piedicele ce i se pun, ciuda tuturor strădaniilor noastre, în principal pentru intrarea în spaţiul Schengen.
Altfel spus, este limpede că Vestul nu a urmărit altceva prin intrarea României în U.E., decât o dorinţă expresă de a găsi oportunităţi, a acapara resurse, dar şi de a-si lărgi pieţele de desfacere pentru valorificarea produselor la export, transformând practic România într-o sursă de materii prime şi o piaţă de desfacere în zona Est-europeană. Or, în astfel de condiţii impuse şi discriminatorii pentru ţara noastră, orice fel de posibilităţi de dezvoltare şi apropiere de ţările dezvoltate ale Europei sunt aproape nule, cu atât mai mult cu cât noi să oferim totul cu sudoare şi sacrificii, iar ei doar cu vorbe–n vânt sau de ocară de parcă am fi urmaşii unui popor de neisprăviţi şi handicapaţi. De aici şi atitudinea lor de superioritate şi implicit fără un sprijin cât de cât acceptabil din partea U.E., perspectivele României sunt mai degrabă sumbre, şi cu atât mai mult de acum încolo fără speranţe şi o apropiere de standardele lumii occidentale.
De altfel cei din Vest, nu au niciun chef de români şi de România, considerându-ne din motivele chiar de ei clamate, a fi undeva pe la periferiile Europei, orice altă variantă vizavi de interesele şi posibilităţile de dezvoltare ale ţării noastre, reducându-se în opinia lor doar la o oarbă lăcomie de acaparare totală a spaţiului vital din estul Europei propriilor interese, însemnând mai concret menţinerea cu orice preţ a celor mai importante segmente de piaţă externă pentru economiile lor prospere. Adică, ei împart bogăţiile în vreme ce noi împărţim doar crunta sărăcie, ce ne bântuie de atâţia amari de ani. Şi nici nu trebuie să mai privim înapoi, căci iată, cu puţină vreme în urmă, directorul B.C.E., Mario Draghi, a anunţat o altă uriaşă infuzie de capital în economiile ţărilor europene, cu precizarea – ţările Schengen. Adică, miliarde de euro vor fi pompaţi în economiile cele mai dezvoltate, doar pentru ca aceste ţări să scape definitiv de urmările recentei crize economice globale. Aşa că nu este greu de dedus că în urma acestui imens sprijin financiar, ţările dezvoltate îşi vor lua un mai mare avânt economic, iar noi în speţă şi ţările slab dezvoltate vor absorbi doar ceva mai mult decât praful de pe tobă, rezultând inevitabil un clivaj economic extrem de puternic în defavoarea noastră. Nu în ultimul rând, o altă acţiune care justifică, din păcate, cele afirmate mai înainte, a avut loc tot cu ceva timp în urmă, anume reuniunea miniştrilor de interne din U.E., unde s-a stabilit o altă serie de priorităţi , între care contracararea imigraţiei şi combaterea terorismului. Numai că din toată gargarisarea de acolo privind libera circulaţie ca un drept fundamental al cetăţenilor europeni, mai pe faţă, mai pe ocolite s-a desprins ideea că unele ţări şi în primul rând România sau Bulgaria ar trebui să-şi ţină oamenii acasă, iar în ceea ce priveşte terorismul s-a dat de înţeles că fiecare va trebui să se descurce după cum poate, iar în privinţa intrării în spaţiul Schengen eventual cândva pe la Calendele Greceşti.
Aşadar, încet, dar sigur, se conturează două Europe în care Occidentul ia caimacul, în vreme ce Estul implicit România înghit în sec. Mai rău este că această circumstanţă ar putea provoca celor marginalizaţi, mai de vreme sau mai târziu, un cataclism devastator, cu pace în Vest şi război în Est. Şi nu e deloc imposibil aşa ceva, date fiind tensiunile dintre Rusia şi S.U.A în care România este prinsă la mijloc căzând precum musca în lapte, pentru că ştim prea bine că ruşii nu ne iubesc, iar americanilor nu le pasă decât să ne umfle cu armament, după un scenariu pe cât de fantezist, pe atât de apocaliptic pentru ţara noastră, şi atunci ne întrebăm de ce România trebuie să fie transformată într-un avanpost militar atât de periculos şi mai ales fără motive. Cu atât mai mult cu cât americanii ne folosesc doar ca momeală şi carne de tun, învăluindu-ne cu tot felul de rasoleli, în schimb refuză constant relaţiile şi contactele economice bilaterale reciproc avantajoase, cu ţara noastră. În rest mai nimic, în afară de vrăjeala şi vorbele goale venite dinspre Ocean şi prea-vestitul Occident, or, din păcate, cu astfel de aiureli şi vorbe de clacă nu se poate dezvolta şi moderniza în niciun chip România.
Vasile Irod
