Salvamontistul anului 2017, greu de ales

556

Săptămâna trecută, în cadrul lucrărilor Conferinţei Naţionale Salvamont, au fost analizate propunerile înaintate de către structurile Salvamont din întreaga ţară privind desemnarea „Salvamontistului anului 2017”, sarcină ce s-a dovedit a fi foarte grea, activitatea salvamontiştilor fiind deosebit de bogată, de o diversitate foarte mare şi cu rezultate de excepţie.

Anul trecut, au fost salvamontişti care au participat la peste o sută de acţiuni de salvare, au realizat acţiuni de salvare deosebit de tehnice şi cu grad foarte ridicat de risc sau de încărcătură psihică, au salvat oameni, dar au realizat şi zeci sau sute de zile de patrulare, au participat la acţiuni, de prevenire sau educative, au scris cărţi despre munte şi Salvamont, au făcut cercetare în domeniu, au reprezentat cu cinste România în acţiuni de profil organizate la nivel mondial sau european, au avut rezultate deosebite în acţiuni sportive internaţionale sau au realizat performanțe deosebite în sporturile montane, au realizat performanţe de excepţie în ascensiuni pe munţi de renume din lume, au participat la acţiuni sociale şi în folosul comunităţii şi multe altele. În urma unei analize amănunţite concluzia generală a comisiei a fost că orice nominalizare nu ar reuşi să reflecte corect efortul, activitatea şi rezultatele salvamontiştilor nominalizaţi şi ţinând cont că salvarea montană este o activitate de echipă, în unanimitate s-a luat hotărârea ca această titulatură să nu se acorde nominal, ci să fie acordată, simbolic, tuturor salvamontiştilor care simt că au trecut peste acest an având sentimentul datoriei împlinite. Sentimentul pe care îl are un salvator atunci când salvează un om este de nedescris şi nici un salvator nu o face aşteptând beneficii sau titulaturi.

Peste cinci mii de intervenții, în 2017
În anul 2017, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 5.238 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate un număr de 6.541 de persoane.
Dintre aceste acţiuni un număr de 2.825 de intervenţii au avut loc în sezonul de iarnă, majoritatea pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, restul de 2.413 acţiuni înregistrându-se în sezonul de vară. Dintre acestea, 2.012 cazuri au fost predate, pentru transport către unităţile medicale specializate, serviciilor de Ambulanţă sau SMURD, 27 de cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar, 44 de cazuri au fost predate serviciului de medicină legală.
De asemenea, au fost realizate peste 60.000 de acţiuni specifice de asigurare a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfăşurării unor evenimente sportive sau de altă natură în zona montană.
În anul 2017, serviciile salvamont au asigurat asistenţa de specialitate la un număr de 344 competiţii sportive cu caracter montan fiind asistaţi peste 163.000 de concurenţi. În perioada de referinţă, prin Dispeceratul Naţional Salvamont, au fost primite, direct sau prin SNAU 112, şi redirecţionate către echipele salvamont din ţară un număr de 7.645 apeluri dintre care 3.095 apeluri de urgenţă şi un număr de 4.550 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here