Sărbători în familie pentru zeci de copii instituționalizați

547

Ca de fiecare dată, copiii din centrele subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj au posibilitatea de a petrece sărbătorile de iarnă în familie. Până în prezent, 38 de cereri au fost depuse în acest sens, însă numărul lor va crește în următoarea perioadă.

Și în acest an, zeci de copii aflați în grija statului așteaptă să fie luați acasă de sărbători. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj spun că în fiecare vacanță de iarnă, mai mulți copii merg acasă și revin în centre în prima săptămână a noului an. Până în acest moment, au fost înregistrate la sediul instituției 38 de solicitări în acest sens „Până la această oră avem 38 de solicitări şi vor pleca acasă circa 60 de copii. Ne așteptăm ca în următoarea perioadă să crească numărul solicitărilor”, a confirmat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj. Trebuie precizat că nici cei care vor rămâne în centrele Direcției nu vor fi privați de magia sărbătorilor de iarnă. În fiecare locație au loc serbări și acțiuni dedicate Crăciunului, însă nu vor lipsi nici cadourile sau meniul de sărbătoare, anunță reprezentanții DGASPC Gorj. Sărbătorile sunt un prilej de bucurie şi trebuie menţionat faptul că şi copiii instituţionalizaţi, care nu au posibilitatea de a fi acasă de Crăciun sau de Revelion, vor avea parte de pregătiri speciale şi meniuri festive, totul fiind asigurat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here