Sărbătorirea Zilei Europei

530

9 mai 1877, o dată istorică pentru România din perspectiva Proclamării independenței statale, prin declararea de către Mihail Kogălniceanu, în Parlamentul țării: ”suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”.
9 mai 1945 – Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război, cinci ani mai târziu consfințindu-se sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, 9 mai 1950 reprezentând și ziua aleasă ca sărbătorire a Zilei Europei – moment de naştere a proiectului european (istorica declaraţie a ministrului francez de externe Robert Schuman care a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite).
Sărbătorirea Zilei Europei la 9 mai 2017 s-a realizat printr-o conferință organizată de către Centrul Europe Direct Gorj, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și Consiliul Județean Gorj în parteneriat cu Prefectura Gorj, Primăria Târgu-Jiu și Școala Populară de Artă Târgu-Jiu, la Sala Maură a Palatului Administrativ Târgu-Jiu. În acest context, Aniversarea celor 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană a constituit un subiect principal, în programul evenimentului – de aici decurgând titluri precum ”Gorjul la 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană” – imagini și date despre proiecte și realizări; ”A fi sau a nu fi european” – Cartea Albă privind viitorul Europei – prezentare electronică a celor 5 scenarii privind perspectiva europeană. Expozeurile au fost susținute de Olimpia Bratu, manager al Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj și de Elena-Marian Angheluță, coordonatorul Centrului Europe Direct Gorj, care a propus participanților la eveniment să completeze setul de ilustrații special realizat pentru această ocazie, cu imagini din realizările următorilor 10 ani.
V. S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here