Scurte note

472

Guvernul Tehnocrat își dă la iveală pe zi ce trece că este sluga Bruxellesului și a capitalului internațional în defavoarea populației României. Astfel nu respectă angajamentul luat de a da o lege a salarizării corectă, de a avea ajutor româncelor care devin mame, de a suvenționa învățământul și sănătatea pentru ca România să progreseze. Astfel în cele 6 luni de la instalare numărul șomerilor a crescut cu peste 200.000, iar noua lege a salarizării pentru care vor să dea o ordonanță scade cu 30% salarile promise, astfel încât un profesor universitar cu cel mai înalt grad abia câștigă 4000 de lei la fel, un medic chirurg cu peste 20 de ani vechime tot atât, în timp ce un începător din tagma slujitorilor lui Covesi, adică un procuror câștigă peste 8000 de lei….nemaivorbind de salariile nesimțite ale judecătorilor care: „primesc salarii demne de Zeus pentru a nu se lăsa tentați de mită. Se înțelege reținerea președintelui PSD pentru o moțiune de cenzură de demitere a acestui guvern introdus în mod hoțesc în țară, întrucât deasupra lui atârnă sabia lui Damocles care pe 22 aprilie curent, nu se știe cum va decide soarta președintelui PSD care se face: „Vinovat pentru că a îndemnat pe români să iasă la vot în 2012, respectând constituția, în timp ce Băsescu Traian a călcat în picioare voturile a 8,4 milione de români și acum are și curajul să candideze în această vară electorală. Iar noi românii drept mulțumire pentru că Ghitenstain, fostul ambasador american, l-a susținut pe Băsescu, amenințând pe români să fie cuminți și mulțumiți că nu sunt împușcați de pe acoperișuri ca alții…..și este numit unul din președinții fondului de recuperare cu un salariu împărătesc. Consider că Domnul Tăriceanu va trece în această campanie – ca întotdeauna de partea dreptății. Consider de asemeni ca domnul Președinte nu va reuși cu orice chip să distrugă:„Cartagina vieții sale” adică pe rivalul etern Domnul Victor Viorel Ponta, nici cu ajutorul doamnei care a amenințat o țară întreagă, parcă era Ana Pauker, care în 1950 amenința că: „extinderea și nu stingerea luptei de clasă este legea de dezvoltare a democrațiilor populare spre socialism, care în parafraza doamnei Kovesi înseamnă că mărirea luptei anticorupție și închiderea oamenilor nevinovați în special capitaliști români reprezintă calea sigură de supremație a capitalismului străin în România (oare această luptă anticorupție, această înființare de instituții de forță în timp de pace a acestor tribunale ”robestirriene” nu este o manevră a capitalului internațional care sub această mască vor să șubrejească capitalul și pe negustorii români?) În această vară electorală care se va continua cu o toamnă electorală și mai accentuată unde lupta pentru putere(vorba Anei Pauker) se ascute este de prevăzut dorința domnului Klaus de a avea „un guvern al său”, ceea ce nu cred că se va putea, intrucât epoca facebook-ului și a tinerilor frumoși și liberi care au inundat spațiul românesc în toamna lui 2014 s-a cam încheiat. Și apropo cum rămâne cu respectarea hotărârilor judecătorești la care ne îndeamnă președintele nostru, dacă el însuși le contestă fățiși și nu este de acord cu luarea acele”căsuțe”care îi aducea lunar un venit de 5000 euro? Întrucât urmează Sărbătorile Pascale dorim tuturor gorjenilor noștri sărbători tihnite și confirmarea ce vine din răspunsul la ciocnirea ouălelor că ”Adevărat a înviat!”. Sperăm că sfintele Sărbători vor aduce învierea adevărului și dreptății, că nu vor mai fi tineri șomeri și medici cu gândul la fugă, și că în România este destulă forță și bogăție care să asigure tuturor o viață liniștită. Cu o condiție: Guvernul de tehnocrați în frunte cu premierul său (care a fost motivul procesului ”Telepatia” în care au fost condamnați cercetătorii singurului institut românesc de cercetări în acest domeniu) și că-și vor lua zborul liniștiți spre Bruxelles….
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here