Se interzic parcările pe strada Victoriei!

623

Municipalitatea ar putea lua săptămâna viitoare o decizie cu privire la interzicerea parcărilor pe o parte şi pe cealaltă a carosabilului pe strada Victoriei, în zona cuprinsă între noul supermarket Lidl şi Edilitara Public SA. “Este doar o propunere momentan. Tot ce înseamnă restricţii de circulaţie sau indicatoare rutiere, se stabilesc toate deciziile care se iau împreună cu Poliţia Rutieră, în cadrul unei comisii de circulaţie. Nu este o restricţie pe care o stabileşte Primăria. Toate discuţiile au loc în cadrul comisiei de circulaţie unde sunt reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, ai ARR şi ai RAR, deci este o comisie mixtă care stabileşte toate aceste restricţii. De altfel, toate deciziile se iau şi în funcţie de studiul de trafic pe care Primăria Municipiului Târgu-Jiu îl face la anumite perioade de timp pentru întregul municipiu. Azi dimineaţă (n.r. ieri) am fost informat că s-a făcut o adresă în acest sens, vom discuta şi pe baza solicitărilor venite din partea administratorilor de societăţi comerciale nemulţumiţi de o astfel de propunere, vom convoca încă o dată comisia de circulaţie. În funcţie de decizia luată, vom şti de când şi de unde până unde va fi această restricţie. Comisia se va întâlni cu siguranţă săptămâna viitoare”, a declarat primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here