Se modifică modul de plată a medicilor de familie

545

Proiectul noului contract-cadru de furnizare de servicii medicale a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi prevede modificări importante pentru medicii de familie. Aceştia vor fi nevoiţi să-şi schimbe complet structura prin care îşi construiesc veniturile cabinetelor, fiind obligaţi să pună accentul pe oferirea de servicii şi mai puţin pe atragerea unui număr mare de pacienţi. Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj spune că, noile reglementări îi deranjează destul de mult pe medicii, care au liste mari.

Potrivit proiectului noului contract-cadru, se încearcă interzicerea comisioanelor plătite medicilor de familie de către laboratoare, spitale private sau alţi furnizori din sistem, pentru ca aceştia să-şi trimită pacienţii să efectueze investigaţii suplimentare în laboratorul care acordă dobânda. În cazul identificării unor situaţii de acest fel, autorităţile vor rezilia contractul dintre medicul de familie/furnizor şi casa de asigurări de sănătate pe o durată de cinci ani. “Eliminarea privilegiilor financiare ale unor medici de familie generate de liste de capitaţie mari, aducătoare de venituri substanţiale fără obligativitatea absolută a efectuării unor servicii medicale şi, în multe cazuri, «asezonarea» lor cu «sporuri» financiare ale căror valori sunt direct proporţionale cu «generozitatea listei de asiguraţi».
Pe de altă parte, «bariera» limitei de asiguraţi în calea apariţiei unor noi cabinete medicale contractante cu casele de asigurări sub care nu se mai poate face contract cu acestea, aparent insurmontabilă, oferă o oarecare «linişte» în raport cu eforturile inerente atingerii şi menţinerii unui anumit stadiu (ridicat) de satisfacţie financiară, nivel la care au ajuns un număr restrâns de furnizori. Interesele acestora se promovează prin eforturile de respingerea modificărilor de la Ar.1 şi nicidecum beneficii aduse actului medical sau pacientului asigurat, plătitor de contribuţie la FNUASS şi pentru care s-au încheiat contractele cu furnizorii de servicii medicale”, explică Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din Gorj.

Modificări importante
Cea mai importantă modificare îi priveşte pe medicii de familie. Modul de plată al acestora se va modifica categoric: 20% din plată va fi efectuată per capita, iar 80% plată per serviciu. În prezent, proporţia este 50% per capita – 50% pe serviciu. “Prin schimbarea raportului «plata per capita/plata per serviciu» de la 50/50 la 20/80, aduce o modificare majoră atât în repartizarea fondurilor alocate furnizării serviciilor în medicina primară, dar mult mai important, stimularea furnizării de servicii medicale a căror plată se face în urma efectuării efective a acestora”, precizează preşedintele APMF Gorj.
O analiză a acestor schimbări arată o scădere a veniturilor obţinute prin plata pe tarif pe persoană asigurată şi a sporurilor corelate cu această modalitate de plată, concomitent cu o creştere substanţială a plăţii pentru serviciul efectuat şi raportat.
În acelaşi timp, medicii de familie nu vor mai fi obligaţi să aibă un număr de cel puţin 800 de pacienţi înscrişi pe listă pentru a încheia un contract cu casa de asigurări. De asemenea, numărul maxim de consultaţii la domiciliu a fost majorat de la 21 la 42.
În privinţa serviciilor medicale incluse în pachetul de bază, şi numărul acestora a fost mărit, incluzând de pildă psihoterapia pentru copil/adult sau kinetoterapia în cazurile copiilor cu autism. În stomatologie se lărgeşte aria serviciilor, practic toate cele care erau oferite doar copiilor până în 18 ani, urmând fie gratuite pentru toţi asiguraţii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here