Sindicalistul Măruță: „Vom avea mișcări de stradă și alte acțiuni de protest”

577

Ion Măruță, președintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj, își exprimă nemulțumirea față de noua lege a salarizării, din care personalul TESA din spitale a fost exclus. Măruță spune că administrația și muncitorii din spitale vor pierde sume însemnate de la salariu. Tocmai de aceea, se preconizează că în toamnă vor avea loc mai multe acțiuni de protest, între care și mișcări de stradă.

Sindicalistul Ion Măruță spune că, dacă până acum s-a crezut că scăderea salariilor este o glumă, acum există certitudinea că “tăierile salariale făcute de Emil Boc rămân o amintire frumoasă față de ce ne-a pregătit Olguța Vasilescu. Personalul TESA, respectiv adiminstrația și muncitorii, nu vor mai beneficia de spor pentru condiții de muncă, iar personalul medical poate primi spor 0% pentru condiții de muncă și activitatea de sâmbătă și diminică” .
După aplicarea noii legi a salarizării, mai mulți angajați din sistemul sanitar vor pierde sume importante din salariile actuale. Tocmai de aceea, sindicaliștii au început să se mobilizeze, urmând a se stabili măsuri de protest. “Eu am deja un dialoc cu toate spitalele de pneumoftiziologie din țară și vreau să vă spun că în toamnă vom participa la mișcări de stradă și la orice alte acțiuni de protest. Măsura ministrului Olguța Vasilescu înlătură toate măsurile de protecție de la înființarea spitalului. Sporurile se acordă pentru condiții de muncă și nu pe categorii socio-profesionale, asta ar trebui să înțeleagă toată lumea. În noua lege, TESA din asistența socială a fost inclusă, iar noi, cei din spitale, am fost excluși, cu toate că, inițial, eram și noi în textul legii, dar am fost excluși pe parcursul dezbaterii publice”, a explicat Ion Măruță, șeful Biroului de Resurse Umane din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu din comuna Runcu și președintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here