SJA Gorj angajează ambulanțier

564

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj organizează concurs în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacantă, de şofer autosanitară în cadrul Compartimentului de Consultaţii de Urgenţă şi Transport Sanitar Neasistat la staţia centrală Târgu Jiu. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 11 martie.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limba română, scris și vorbit; c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; d) are capacitate deplină de exercițiu; e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de bacalaureat; permis de conducere pentru şofer profesionist valabil pentru autovehicule din categoriile B şi C; 3 ani vechime ca şofer (conducător auto) profesionist.

22 martie, proba scrisă
Concursul organizat în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacantă, de şofer autosanitară în cadrul Compartimentului de Consultaţii de Urgenţă şi Transport Sanitar Neasistat la staţia centrală Târgu Jiu se va organiza conform calendarului următor: 11 martie 2015, ora 12.00 – termenul limită de depunere a dosarelor; 22 martie 2015, ora 10.00 – proba scrisă; 29 martie 2015, ora 10.00 – proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care arată efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care dovedesc vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, din Târgu Jiu, str. Progresului nr. 18, Judeţul Gorj, tel. 0253/210.648, 0253/210.074, interior 405.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here