Sorin Torop: ,,Candidații PRM mizează pe o politică a bunului simț”

1054

În cadrul unei conferințe de presă, susținute, ieri, de către Sorin Torop, candidatul PRM la funcția de primar al municipiului Târgu-Jiu, a punctat și proiectele pe care mizează candidații partidului în această campanie electorală. Torop a anunțat că PRM a reușit să-și înscrie candidați în cursa electorală în numeroase localități din județ.

“Am depus liste în 29 de localități și listă completă la Consiliul Județean Gorj. Pentru noi este un rezultat destul de bun, având în vedere că la nivelul mass-mediei naționale a circulat un zvon cum că Partidul România Mare a fost desființat; foarte mulți membri de-ai noștri au fost derutați și s-au înregimentat în alte partide politice, iar acest lucru ne-a creat grave probleme la nivel organizatoric pentru județul Gorj”, a declarat Torop.

Proiecte unicat pentru municipiu!
Acesta a mai anunțat că PRM Gorj se situează în primele zece filiale la nivel național, fapt care bucură actuala conducere a organizației. ,,Noi dorim să punem accent pe democrație participativă și să activăm spiritul civic al cetățenilor municipiului Târgu-Jiu. În acest sens, PRM a înregistrat la Primăria Municipiului Târgu-Jiu două proiecte de inițiativă cetățenească unicat în județul Gorj. Primul prevede reducerea taxelor și impozitelor pe locuințe rezidențiale și anexe, la limita prevăzută de lege. Al doilea proiect prevede reducerea taxei de apă și canal la 50%. Ne trebuie 4500 de semnături, pe care noi, membrii și simpatizanții noștri, le vom strânge în campania electorală și le vom depune la Primăria Târgu-Jiu. Astfel, considerăm că vom pune o amprentă pe cetățenii municipiului Târgu-Jiu, iar PRM, în viitorul Consiliu va avea pe masă două proiecte depuse de noi”, a mai completat candidatul Torop. “Încercăm să venim cu un program real pentru tineri, cu măsuri active pentru crearea de locuri de muncă și încercăm să aducem și să punem mai multe moduri de a atrage turiști în municipiul Târgu-Jiu și de a crea șanse de recreere pentru cetățenii din Târgu-Jiu”, a conchis candidatul PRM la Primăria Târgu-Jiu.
ANAMARIA STOICA

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here