De când a început să populeze Planeta, ființa umană s-a dovedit a fi o distrugătoare a mediului înconjurător și o risipitoare de resurse naturale, dar fără a pune altceva în loc pentru a reechilibra ecosistemele ambientale și a evita pierderile biodiversității. Nu se întâmplă de azi, de ieri, ci de multă vreme și iată că am ajuns acum într-un moment critic, cu schimbări geoclimatice extreme, care reprezintă cele mai mari amenințări asupra vieții biologice. Cu precădere în ultimele 2-3 decenii totul pare să fi scăpat de sub control, în ciuda faptului că la nivelul șefilor de state și de guverne, cât și al organismelor internaționale aflate sub egida ONU și UE, cu responsabilități privind protecția mediului, se fac oarece eforturi pentru combaterea factorilor carea au dat peste cap clima planetară și echilibrul antropic.
Și consecințele se văd, dar mai ales le simțim prin creșterea galopantă a temperaturilor globale și teritoriale tot mai greu de suportat, intensificarea procesului de deșertificare, inclusiv în țările care în urmă cu ceva timp aveau clima temperat- continentală și mediteraneană (vezi și sudul României-județele Dolj, Olt, Teleorman, ș.a.), topirea calotelor glaciare, fiind afectată în prezent o suprafață de peste 700 000 km pătrați, degradarea solului și în general al biosferei terestre, ș.a.m.d. După cum, confruntarea violentă a curenților și maselor de aer pe glob are efecte distrugătoare pentru tot ceea ce înseamnă viața umană, sol și culturi vegetale, floră și faună, infrastructură și activitate economică, etc.
Și este vorba aici de extinderea și intensificarea turbulențelor atmosferice: cicloane, tornade, furtuni cu ploi acide, episoade extreme de secetă prelungită și o decalare imprevizibilă a anotimpurilor, ș.a.m.d.
Despre cauzele schimbărilor accelerate de climă care pun într-un real pericol omenirea, s-a vorbit și continuă să se vorbească, dar fără vreo perspectivă certă măcar pentru diminuarea efectelor acestora. Și sunt de reamintit în principal emisiile de gaze și celelalte noxe cu efect de seră care au distrus continuu stratul protector de ozon, după cum și batjocorirea mediului natural prin defrișări masive și o modificare agresivă a geo-bio-hidrosferei prin activități economice umane necontrolate, laolaltă pentru aceleași motive și interese egoiste ale diferitelor entități statale. De;i nu se poate spune că și cel puțin declarativ și convențional nu am dus lipsă de preocupări privind protecția mediului, reamintind o serie de conferințe și acorduri de cooperare mondială și regională, desfășurate sau încheiate la Tokyo, Stockholm, Paris, Basel, New York, Viena chiar și la București (1992), etc. Numai că, din păcate, mai degrabă au fost și sunt doar vorbe, nu și fapte, primând fără îndoială pentru fiecare aceleași interese egoiste, învăluite cu dibăcie în mister. În privința României-țara ajunsă sub “protectorat” americano-european, situația este cel puțin la fel de alarmantă, cu atât mai mult cu cât fiind adesea cu “mâinile legate” din pricina unei legislații europene părtinitoare pentru unii și discriminatorie pentru alții, ne mai omorâm și singuri natura și mediul ambiental, fie prin poluări și distrugeri repetate de tot felul, fie printr-o crasă nepăsare față de mediul în care trăim. Și pentru ca “spectacolul” fenomenelor sinistre pe care foarte greu îl suportăm, iată că a venit în România și “The World Wide Fund, for Nature”, cică să ne învețe și pe noi cum să protejăm natura, sau ce ceea ce ne-a mai rămas după ce pădurile patriei moștenite de la înaintași au fost și sunt măcelarite de către tot felul de borfași veniți din exterior, la învoiala înțelegerii și în cârdășie cu terțe personaje cu putere de decizie de la vârful instituțiilor statului român. Așa aveau să dispară circa un milion de hectare din patrimoniul forestier al țării și odată cu acest dezastru natural să fie afectate la fel de grav flora și fauna, izvoarele și cursurile apelor curgătoare, lacurile interioare, etc. Și mutilarea mediului în România mai înseamnă și alunecările agresive de teren care pun în mare pericol așezările umane, la fel inundațiile frecvente și tot mai violente, deșertificarea și degradarea solului, fiind compromise aproape în fiecare an culturile agricole, furajarea și creșterea septelului de animale, ș.a.m.d. Sau altfel spus, am ajuns mai degrabă fraierii altora, veniți de aiurea pe meleagurile noastre pentru a declanșa prăpădul, dar care acum fac atâta tevatură, chipurile pentru a ne învăța cum să protejăm mediul, în realitate o nerușinare crasă după ce tot felul de indivizi și grupuri de interese dubioase, occidentale, au devastat din toate punctele de vedere această țară. Și nici nu se vor opri până când nu vor secătui tot din ceea ce înseamnă resurse și patrimoniul natural, atacând cu sălbăticie inclusiv rezervațiile de mediu încă protejate din Munții Carpați și Delta Dunării, din ecosistemele de faună și floră, situri arheologice, ș. a.
Atunci, să nu conștientizăm că dincolo de propriile griji, frustrări sau interese, ce se petrec în țara noastră, asistând neputincioși, chiar nepăsători exact la cele ce se întâmplă în jurul nostru, fiindu-ne pusă viața în pericol, să mai dăm și noi, românii, frâu liber haosului unor activități umane necontrolate care nu iartă și prevestesc apocalipsa? Căci dispar până la urmă factorii vitali ființei umane, adică confortul termo-climatic, apa, aerul și degradarea ireversibilă a mediul înconjurător, doar pentru că și cele mai mari păcate ale oamenilor sunt inconștiența și risipa. Altfel spus, existența noastră este într-un mare pericol, fiind lovită și de boli până nu de mult necunoscute, sau reapariția altora, determinate de înțepăturile de insecte (țânțari, păienjeni, căpușe, ș.a.), purtătoare de microbi, cum ar fi malaria, encefalita, febra galbenă sau alte boli infecțioase grave. După cum dereglările climatice, în special temperaturile extrem de ridicate, sunt tot mai greu de suportat de către corpul uman, apărând mai nou și meteo- dependența la modificările și inversările rapide ale factorilor climatici. Și astfel natura se răzbună, de vreme ce baza diversității ecologice este distrusă. Iar coana Europa, poate că de ochii lumii, mai trage de mânecă guvernele Uniunii, chipurile pentru a le responsabiliza vizavi de măsurile ce trebuie duse la îndeplinire pentru a diminua dezechilibrele climatice, căci bunăoară canicula insuportabilă prezintă riscul deceselor umane, la fel dezastrele naturale despre care am făcut vorbire, incendiile frecvente și epuizarea resurselor de hrană și apă, etc.
Din păcate, si la nivelul UE, există în ultima vreme nu doar o criză de încredere într-o astfel de construcție politico-economică, ci și o criză de conducere a acesteia, unde statele mari, cu precădere Germania fac legea lor, al bunului plac și al propriilor interese provocând mari nemulțumiri, chiar intenția unor membri UE, de a părăsi această comunitate europeană. Astfel că, după Anglia și Polonia, dar și alte țări central-europene caută un alt drum de cooperare externă), existând pericolul real al dezintegrării Uniunii într-o perioadă de timp nu prea îndepărtată. În privința României lucrurile stau și mai rău, în cazul de față referindu-ne la (ne)măsurile autorităților statului pentru protecția mediului. Adică se merge pe bâjbâite, fără niciun fel de strategie și urmă de progres. Ba mai mult, se risipesc și ultimele “bastioane” care până ceva vreme mai țineau în echilibru natura cu binefacerile ei dumnezeiești ”pentru ca apoi, după distrugerile criminale provocate în mediul nostru natural la comanda sinistrelor interese străine, România avea să cadă pradă unor grave dezechilibre și schimbări bruște ale factorilor climatici, și astfel pusă într-un iminent pericol sănătatea și viața oamenilor. De altfel, ce se petrece cu țara noastră de peste 27 de ani încoace, am putea spune că este vorba de o adevărată dramă națională, pentru că și cei care au preluat puterea după căderea comunismului, nu au făcut altceva decât s-o cedeze sub hegemonism și papuc străin. Și ne-am ales pe rând, cu economia distrusă și cu resursele naturale jefuite, cu pădurile, cu habitatul animalelor și bioflora devastate, cu dispariția multor izvoare și cursuri de apă, cu înstrăinarea pe nimic a terenurilor agicole, dar și cu alte sute de mii de hectare de pământ arabil rămase pârloaga, etc.
Nu în ultimul rând, săraci, umili și resemnați, românilor le-au fost risipte de către noile stăpâniri până și spiritul patriotic și dragostea de țară, vânzându- se și cumpărându-se totul pe nimic. Iar dincolo de valorile naționale și de reperele-model, terfelite în fel și chip de către tot felul de “experți” ai răului dinlăuntru și din afară ce bântuie pretutindeni, precum Damocles cu sabia peste blestematele meleaguri românești, ne rămâne în urmă doar tristețea, dar nici o fărâmă de speranță spre mai bine. De curând, aveam să mă întâlnesc cu un strălucit general (r) al armatei române și veteran de război, care îmi relata cu multă mâhnire și durere lăuntrică, ce am fost cândva și acum ce s-a ales de țara noastră și de poporul român. Mi-a oferit cu dragoste și prețuire și o lucrare proprie “Onoare și Jertfă” publicată cu ocazia Zilei Veteranilor de Război” (29 aprilie 2017). Am răsfoit-o și mai apoi ajuns acasă, am citit-o și răscitit- o cu aceeași cinstire și respect, având în vedere nu doar excepționala carieră militară și de viață a domniei sale (este vorba de generalul de divizie Constantin Ispas), ci și din prețuire pentru armata română și eroii neamului nostru. În interiorul revistei am găsit și o poezie litografiată pe un A4 și intitulată “Doamne, fă-mă prost”, din care am să citez: ”De ce să tragi ca la galera/să- nveți atâta fără rost/ de vrei să faci o carieră (în România)/ Ajunge să fii….PROST”. Sau: Avem impozite cu carul/ Dar înotăm în sărăcie/ Și ce buget ar avea statul/ Dintr-un impozit pe …..PROSTIE”. În fine:” Și-n lumea asta răsturnată/Unde cei strâmbi- sunt cei mai drepți/ Savanții noștri mor de foame/ Și numai PROȘTII sunt….. deștepți”. Am ținut neapărat a reda aceste versuri, felicitându-l respectuos și pe autorul poeziei, întrucât conțintul creației sale este atât de conectat la prezentul și la existența nefericită a poporului român, încât pentru cei care au condus destinele acestei țări în ultimii 27 de ani poartă principala vină pentru România perdantă de ieri, de azi și pentru mai departe. Iar dacă stăm bine și ne gândim, vina aparține și “boborenilor” care nu au reușit să separe grâu de neghină, oferind de fiecare dată frâiele puterii nu doar unor incapabili în a gestiona treburile țării, ci și unor formațiuni politice și indivizi care au evoluat de la rău spre mai rău, trădând interesele țării. Atunci,ne punem întrebarea ce ne lipsește ca popor? Curajul? Poate. Inteligența? Nu. Inventivitaea și perseverența? Nu Demnitatea? Posibil. Naivitatea și conștiința? Da, pentru că aici am fost mai întotdeauna corigenți dacă nu și repetenți, risipindu- ne adesea împlinirile vieții, munca și eforturile pentru interesele meschine, chiar odioase ale altora. De aceea, măcar de acum încolo ar trebui să privim cu alți ochi și cu luciditatea minții lumea care ne înconjoară, acționând în consecință, nu pentru binele și huzurul altora, ci pentru mai binele nostru și al urmașilor, urmașilor noștri. Și încă ceva, să nu uităm niciodată:”codrul este frate cu românul”, așadar să protejăm mediul înconjurător, altfel natura, iată se răzbună!
Vasile Irod
